Discurs de deschidere rostit la Simpozionul „Crimele dictaturilor din Europa de Est“ – Berlin, 27 octombrie 2010
Herta MÜLLER
Noul şef al Serviciului Secret ucrainean, Valeri Horoskovski, este în acelaşi timp şi patronul celui mai influent imperiu media din ţară, este membru al Colegiului Suprem al Magistraturii şi membru în Consiliul Băncii Naţionale. Probabil că îşi spune sieşi: „Eu sînt sistemul“. În schimb, el afirmă: „Grija Serviciiilor Secrete trebuie, înainte de toate, să fie apărarea secretelor lor“. Poate de aceea, probabil că va rămîne neclarificată şi dispariţia jurnalistului Vasil Klimentiev. Afirmaţia făcută de Horoskovski este încă valabilă şi astăzi – priveşte toate Serviciile Secrete din proaspetele democraţii est-europene. În România, în decembrie 2006 – deci la 17 ani de la căderea lui Ceauşescu –, preşedintele Băsescu a ajuns la concluzia uimitoare: „regimul comunist din România a fost nelegitim şi criminal“. Cine a interpretat această afirmaţie drept un semnal pentru demararea, fie şi tîrzie, a cercetării crimelor comunismului a fost şi mai surprins, deoarece, în acelaşi discurs, Băsescu a mai declarat: „Ne întrunim astăzi pentru a închide, cu deplină responsabilitate, un capitol sumbru din trecutul ţării noastre“. Măcar această afirmaţie a fost sinceră. Toate procesele începute pînă în acel moment au ajuns într-o fundătură. De aceea, nici unul dintre criminalii regimului comunist nu se află la închisoare, ba mai mult, mulţi dintre ei ocupă posturi-cheie în zona politică şi economică. Al doilea om în rang în Securitatea din Timişoara, Radu Tinu, după căderea lui Ceauşescu, a stat în arest doar doi ani, învinuit de participarea la reprimarea revoltei şi de transportul cadavrelor demonstranţilor în camioanele frigorifice ale abatorului. După doi ani a fost lăsat în libertate din lipsă de probe. Astăzi acordă interviuri şi se mîndreşte că a „plantat“ microfoane în sute de apartamente – printre care şi al meu. În biroul lui, încă mai atîrnă un portret al lui Ceauşescu. Între timp, el a devenit director de filială într-o firmă de asigurări românească ce aparţine acum marelui concern austriac Wiener Städtische. Cea mai mare surpriză este însă că Uniunea Europeană nu se sinchiseşte deloc de astfel de „cariere“. Dar mai rău este că Uniunea Europeană nu se sinchiseşte nici de alte cariere. De exemplu, de cea a lui Marius Oprea, care va lua şi el cuvîntul la această conferinţă. El a publicat cărţi esenţiale despre istoria Securităţii, despre acţiunile acestei instituţii – alături de Partidul Comunist, dar şi după desfiinţarea acestuia, pînă în prezent. Marius Oprea a condus Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului din România. A trebuit să audă iar şi iar vorba „unde nu e cadavru, nu e nici crimă“. Ca răspuns, el a început să caute morţii împrăştiaţi prin toată ţara. Cu o echipă mică şi cu cele mai simple materiale, lopeţi şi mănuşi de plastic, el a dezgropat mulţi morţi, victime ale Serviciului Secret român ai cărui criminali nu au fost niciodată puşi să răspundă pentru faptele lor. A trăit în pericol – a fost împiedicat să muncească, defăimat şi ameninţat. El ştie că în România mai există mii de morminte ascunse. Cu toate acestea, aflat în plină muncă – iar aceasta nu mai este nici o surpriză –, a fost demis de regimul Băsescu. Şi totuşi, el încearcă să îşi ducă munca mai departe, a înfiinţat şi un centru pentru investigarea crimelor comunismului care, desigur, nu este nicicum sprijinit de Statul român. Crima nu se prescrie. De aceea, pînă şi astăzi mai sînt învinuiţi, pe bună dreptate, ofiţeri SS. Criminalii dictaturilor comuniste şi-au aranjat o nouă viaţă şi nu le este teamă de nimic. Trăiesc într-o cultură a lipsei de vină. Această situaţie nu poate să rămînă aşa. Odată am furat o tăbliţă de avertizare de pe un şantier din Timişoara. Pe ea era desenat un bărbat cu o lopată. Am scris pe tăbliţă: „Săpatul este întotdeauna la limita legalităţii“. Un citat din Alexander Kluge. Nu am bănuit pe atunci că această propoziţie trebuie considerată într-un sens atît de propriu. Nu mă gîndisem la săpatul în pămînt, ci la problemele privind dreptatea, la căutarea adevărului. Astăzi, aş putea scrie pe acea tăbliţă: „Săpatul rămîne întotdeauna la limita legalităţii“. Traducere de Corina BERNIC În fotografie: Herta Muller şi Marius Oprea – fotografie realizată după discursul de deschidere al simpozionului „Crimele dictaturilor din Europa de Est“ (Berlin, 27 octombrie 2010)
http://www.observatorcultural.ro/Sapatul-este-intotdeauna-la-limita-legalitatii*articleID_24515-articles_details.html?ref=nf
Herta MÜLLER
Noul şef al Serviciului Secret ucrainean, Valeri Horoskovski, este în acelaşi timp şi patronul celui mai influent imperiu media din ţară, este membru al Colegiului Suprem al Magistraturii şi membru în Consiliul Băncii Naţionale. Probabil că îşi spune sieşi: „Eu sînt sistemul“. În schimb, el afirmă: „Grija Serviciiilor Secrete trebuie, înainte de toate, să fie apărarea secretelor lor“. Poate de aceea, probabil că va rămîne neclarificată şi dispariţia jurnalistului Vasil Klimentiev. Afirmaţia făcută de Horoskovski este încă valabilă şi astăzi – priveşte toate Serviciile Secrete din proaspetele democraţii est-europene. În România, în decembrie 2006 – deci la 17 ani de la căderea lui Ceauşescu –, preşedintele Băsescu a ajuns la concluzia uimitoare: „regimul comunist din România a fost nelegitim şi criminal“. Cine a interpretat această afirmaţie drept un semnal pentru demararea, fie şi tîrzie, a cercetării crimelor comunismului a fost şi mai surprins, deoarece, în acelaşi discurs, Băsescu a mai declarat: „Ne întrunim astăzi pentru a închide, cu deplină responsabilitate, un capitol sumbru din trecutul ţării noastre“. Măcar această afirmaţie a fost sinceră. Toate procesele începute pînă în acel moment au ajuns într-o fundătură. De aceea, nici unul dintre criminalii regimului comunist nu se află la închisoare, ba mai mult, mulţi dintre ei ocupă posturi-cheie în zona politică şi economică. Al doilea om în rang în Securitatea din Timişoara, Radu Tinu, după căderea lui Ceauşescu, a stat în arest doar doi ani, învinuit de participarea la reprimarea revoltei şi de transportul cadavrelor demonstranţilor în camioanele frigorifice ale abatorului. După doi ani a fost lăsat în libertate din lipsă de probe. Astăzi acordă interviuri şi se mîndreşte că a „plantat“ microfoane în sute de apartamente – printre care şi al meu. În biroul lui, încă mai atîrnă un portret al lui Ceauşescu. Între timp, el a devenit director de filială într-o firmă de asigurări românească ce aparţine acum marelui concern austriac Wiener Städtische. Cea mai mare surpriză este însă că Uniunea Europeană nu se sinchiseşte deloc de astfel de „cariere“. Dar mai rău este că Uniunea Europeană nu se sinchiseşte nici de alte cariere. De exemplu, de cea a lui Marius Oprea, care va lua şi el cuvîntul la această conferinţă. El a publicat cărţi esenţiale despre istoria Securităţii, despre acţiunile acestei instituţii – alături de Partidul Comunist, dar şi după desfiinţarea acestuia, pînă în prezent. Marius Oprea a condus Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului din România. A trebuit să audă iar şi iar vorba „unde nu e cadavru, nu e nici crimă“. Ca răspuns, el a început să caute morţii împrăştiaţi prin toată ţara. Cu o echipă mică şi cu cele mai simple materiale, lopeţi şi mănuşi de plastic, el a dezgropat mulţi morţi, victime ale Serviciului Secret român ai cărui criminali nu au fost niciodată puşi să răspundă pentru faptele lor. A trăit în pericol – a fost împiedicat să muncească, defăimat şi ameninţat. El ştie că în România mai există mii de morminte ascunse. Cu toate acestea, aflat în plină muncă – iar aceasta nu mai este nici o surpriză –, a fost demis de regimul Băsescu. Şi totuşi, el încearcă să îşi ducă munca mai departe, a înfiinţat şi un centru pentru investigarea crimelor comunismului care, desigur, nu este nicicum sprijinit de Statul român. Crima nu se prescrie. De aceea, pînă şi astăzi mai sînt învinuiţi, pe bună dreptate, ofiţeri SS. Criminalii dictaturilor comuniste şi-au aranjat o nouă viaţă şi nu le este teamă de nimic. Trăiesc într-o cultură a lipsei de vină. Această situaţie nu poate să rămînă aşa. Odată am furat o tăbliţă de avertizare de pe un şantier din Timişoara. Pe ea era desenat un bărbat cu o lopată. Am scris pe tăbliţă: „Săpatul este întotdeauna la limita legalităţii“. Un citat din Alexander Kluge. Nu am bănuit pe atunci că această propoziţie trebuie considerată într-un sens atît de propriu. Nu mă gîndisem la săpatul în pămînt, ci la problemele privind dreptatea, la căutarea adevărului. Astăzi, aş putea scrie pe acea tăbliţă: „Săpatul rămîne întotdeauna la limita legalităţii“. Traducere de Corina BERNIC În fotografie: Herta Muller şi Marius Oprea – fotografie realizată după discursul de deschidere al simpozionului „Crimele dictaturilor din Europa de Est“ (Berlin, 27 octombrie 2010)
http://www.observatorcultural.ro/Sapatul-este-intotdeauna-la-limita-legalitatii*articleID_24515-articles_details.html?ref=nf
Postări
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu