miercuri, 6 iulie 2011

CAMPANIA MILITARĂ A ROMÂNIEI DIN 1941 A LEGITIMĂ. PREŞEDINTELE RUSIEI ÎŞI ASUMĂ MOŞTENIREA IDEOLOGICĂ A UNIUNII SOVIETICE


COMUNICAT

În numele Asociaţiei pentru Memorie Identitară „Carpaţii” dorim să ne exprimăm profunda revoltă ce ne-au provocat-o declaraţiile preşedintelui rus Dmitri Medvedev, făcute în cadrul recentului summit NATO-Rusia, declaraţii pe care le considerăm ca lipsite de cel mai elementar simţ politic, constituindu-se într-o adevărată blasfemie la adresa milioanelor de victime ale comunismului sovietic.

Este limpede pentru oricine că, în condiţiile în care Uniunea Sovietică, în acord cu Germania hitleristă, comisese un rapt teritorial împotriva României, ocupînd samavolnic estul Moldovei (Basarabia), orice român s-ar fi aflat în locul lui Ion Antonescu ar fi facut acelaşi gest: atacarea URSS pentru realipirea la teritoriul naţional a provinciei răpite.

Actul declanşării atacului împotriva Rusiei sovietice a fost deci unul legitim şi firesc, şi el va constitui întotdeauna pentru poporul român o faptă de mândrie identitară, alături de celelalte acte de vitejie din istoria naţională, indiferent de persoana celui care în acel moment a reprezentat conducerea statului român.

Ceea ce ne revoltă este cinismul cu care actuala conducere a Rusiei îşi asumă moştenirea ideologică a stalinismului, refuzînd să admită că riposta armată a României de acum 70 de ani a fost îndreptată împotriva Uniunii Sovietice, nu împotriva actualei Federaţii Ruse. În acest fel, preşedintele Rusiei, precum şi ceilalţi oficiali ruşi care au făcut declaraţii în acelaşi sens, demonstrează că actuala conducere de la Kremlin reprezintă o structură de extracţie sovietică, care nu va putea niciodată să se detaşeze de mentalitatea sistemului comunist, al cărei produs politic este.

Reprezentanţii ministerului rus de externe invocă ipocrit, în susţinerea acestei atitudini politice, memoria „milioanelor de victime ale fascismului”, dar nu suflă o vorbă despre zecile de milioane de victime exterminate, în Europa şi în lume, de regimul comunist, instaurat prin ocupaţie armată de Uniunea Sovietică. Dacă vom judeca lucrurile din această perspectivă, adevărul istoric este acela că intervenţia armată a Regatului României din iunie 1941 a avut caracterul limitării genocidului desfăşurat de soviete în Basarabia, Ucraina şi în celelalte ţări ocupate de comunişti. Campania din 1941 poate fi pusă, fără teama de a greşi, alături de campania militară iniţiată de România în 1919, prin care a fost zădărnicită bolşevizarea Ungariei şi transformarea ei în teatrul unui alt genocid comunist.

Prin aceasta dorim să reiterăm rolul de pivot de stabilitate jucat de statul român în secolul XX în partea central-sud-estică a Europei. Iar Rusia de astăzi va trebui să identifice în România tocmai acest factor de stabilitate, debarasîndu-se de clişeele propagandei sovietice.

Florin Dobrescu

Preşedintele Asociaţiei pentru Memorie Identitară „Carpaţii”

Tel. 0722749249, e-mail: asoc.carpatii@gmail.com

3 comentarii:

  1. Buna seara as dorii sa stiu daca sunteti de acord sa facem un schimb de linkuri - 3 way link exchange.
    Daca sunteti de acord de acord va rog sa treceti website-ul http://www.online-anunturi.com cu numele Anunturi
    Astept raspunsul dumneavoastra la adresa de email office@online-anunturi.com .
    O zi buna.

    RăspundețiȘtergere
  2. Did you know there is a 12 word phrase you can say to your partner... that will trigger deep emotions of love and instinctual attractiveness to you buried inside his chest?

    Because deep inside these 12 words is a "secret signal" that fuels a man's impulse to love, look after and look after you with his entire heart...

    12 Words That Trigger A Man's Love Response

    This impulse is so built-in to a man's mind that it will drive him to work better than ever before to take care of you.

    As a matter of fact, fueling this all-powerful impulse is so important to having the best possible relationship with your man that as soon as you send your man a "Secret Signal"...

    ...You will soon notice him expose his soul and heart to you in such a way he haven't expressed before and he'll identify you as the one and only woman in the world who has ever truly interested him.

    RăspundețiȘtergere