Nouatati in cazul Casa General Cantacuzino: Arhitect Adrian Craciunescu - "Actualizare de update" la Casa Verde

Azi am fost la sectiunea de evidenta a CNMI sa apar studiul pe care l-am facut si pe care membrii comisiei zonale l-au respins in unanimitate (concluziile privind valoarea si necesitatea clasarii adicatelea). Parerile au ramas oarecum impartite, mi s-a cerut o prezentare mai detaliata a evolutiei casei in timp si disocierea sa de noul sediu (1937) central al legionarilor. Poate fi o oarecare incercare de a mai cumpani, fiecare membru al sectiunii de specialitate in parte, decizia de clasare. Eu cred ca am fost destul de explicit in studiu dar constat - a nu stiu cata oara - ca lumea se uita intai la poze, la concluzii, eventual la un plan de situatie si apoi trage concluziile proprii chiar inainte de a asculta explicitarea demersului ce duce la concluzii. Poate e doar o parere si, oricum, pare oarecum natural atunci cand ai un maldar de dosare asupra carora trebuie sa te pronunti ...

Oricum, as vrea sa multumesc celor doua asociatii care au sustinut demersul clasarii prin cererile pe care le-au depus la DCCPCN MB. Caci altfel cererea initiala a domnului Serban Cantacuzino nu ar fi avut temeiul legal necesar, domnia sa fiind doar o persoana fizica FOST si nu ACTUAL proprietar al imobilului. Asadar multumesc PRO_DO_MO (http://www.pro-do-mo.ro/) si in special doamnei Doina Vella precum si Asociatiei pentru Memorie Identitara Carpatii (http://carpatii2009.blogspot.com/), mai ales domnului Florin Dobrescu.

Mai adaug cateva imagini care fac demonstratia, din punctul meu de vedere, ca respectiva casa dateaza dinainte de 1891.

In prima imagine se observa umplutura unui fost gol de fereastra iar a doua imagine surprinde, pe langa aceeasi umplere a unei ferestre mai vechi, si suprainaltarea fata de cornisa originala, fapt sugerat de diferenta de format al caramizii. Peste aceasta cornisa s-a operat in 1938 mansardarea proiectata de arh. Jojea.

Rezulta, dupa capul meu, ca la operatiunile autorizate partial in 1891 trebuie sa se fi produs acele schimbari. Cum operatiuni radicale de acest tip ar fi fost rational sa se faca dupa o exploatare de circa 20 - 30 de ani, ar rezulta ca acea casa initiala a fost facuta undeva in jurul anilor 1860. S-ar potrivi bine cu inundatia catastrofala din 1865. Cum locul de care vorbim era chiar in albia Dambovitei eu cred ca dupa aceasta inundatie casa care figura in planul 1846 a trebuit sa fie refacuta. Inca nu stiu daca total caci e greu de suprapus exact planurile. Daca fac abstractie de o eroare de unghi, este posibil ca acea cladire post 1865 sa fi inglobat si ceva din casa ante 1846. Dar pentru asta ar fi nevoie de o cercetare usor mai aprofundata pe cand eu am facut doar un raid de circa 45 de minute la interiorul Casei Cantacuzino Granicerul ...

http://a-craciunescu.blogspot.com/2010/03/actualizare-de-update-la-casa-verde.html

Cine "reconstruieşte" Dreapta românească

De vreo zece ani încoace se vorbeşte de reconstrucţia Dreptei. Tentativele de pînă acum au eşuat, cum era de aşteptat, pentru că nu poţi uni Stînga cu Stînga şi să-ţi dea Dreapta. Acum, un grup de tovarăşi mai face o încercare, vrând să re-construiască Dreapta în jurul PD-L. Partid care încă nu ştie ce-i cu el (socialist pînă în măduva oaselor, cu panaş liberal şi ambiţii... populare, să nu zic populiste). Oricum ar da-o, nu poate fi Dreapta. Vedeţi declaraţiile liderilor şi mai ales faptele majorităţii covîrşitoare a oficialilor statului care provind din acest partid.

Principalul laborator pentru noul experiment este Institutul de Studii Populare, girat de un Consiliu Academic aflat sub preşedinţia lui Vladimir Tismăneanu, ayatolahul neoconservatorilor. şi monopolistul anticomunismului. V-aţi lămurit? Dacă nu, mai aflaţi că din Consiliul de Administraţie fac parte: Anca Boagiu (veche socialistă din PD), Valeriu Stoica (fost lider PNL), Dragoş-Paul Aligică (liberal şi el în concepţii, tovarăş de scriitură doctrinară cu Stoica), Sever Voinescu (poate singurul cu ceva aplecare spre zona conservatoare) şi Cristian Preda (europarlamentar PD-L şi decan la Ştiinţe Politice, Univ. Bucureşti).

Cristian Preda este omul care a făcut niţică vîlvă în PD-L susţinînd ba reforma partidului, ba reformarea Constituţiei după anumite idei care i-au atras mînia şefilor săi politici, cînd nu au stîrnit rîsul.

Cristian Preda este foarte activ pe Internet şi încearcă să-şi depună ouăle minţii peste tot locul. După ce a fost alungat cu pietre de pe www.voxpublica.ro, deunăzi a acordat un interviu pe o platformă de bloguri "de dreapta" (o amestecătură confuză de fani PD-L şi Băsescu cu liberali şi populişti de toată mîna).

Ca să ne fie limpede ce "Dreaptă" vor să construiască pedeliştii dar şi cît sînt ei de gînditori, Cristian Preda declară:

- Eu respect identitățile conservatoare, dar nu pot adera la conservatorism.

- Conservatorii sînt oameni simpatici, cultivați, erudiți tocmai pentru că sunt siliţi să facă un efort intelectual considerabil. Eu sînt departe de orice sensibilitate conservatoare.

- Cred, de pildă, că dreapta în România ar trebui să se definească într-o formulă laică și să ceară, între multe altele, scoaterea religiei din școli.

- Pledez pentru o laicizare a spațiului public și a spațiului educațional.

- În funcție de context aș spune [că Dreapta trebuie să se numească] “dreaptă democratică și liberală”, într-o tentativă de sincronizare cu celelalte formule ale familiei populare.

Dreapta, oricum am suci-o, este tradiţionalistă, deci religioasă. Dacă ai scos credinţa religioasă din definiţia ei, nu mai vorbeşti despre Dreapta, ci despre orice altceva.
Dreapta nu poate fi liberală, pentru că liberalismul-individualist este opus personalismului comunitarist - care e specific Dreptei. [A nu se confunda comunitarismul cu colectivismul, primul e întodeauna liber, "are dimensiune personalistă, reprezintă identitatea şi spiritul de obşte al personalităţilor" - apud N. Berdiaev].
Nu vreau să cred că dl Preda nu ştie atîta lucru, chiar dacă, liberal fiind, nu e nevoit să facă mari eforturi intelectuale.

Pentru alte clarificări privind noţiunile de Stînga şi Dreapta, vedeţi pe blogul lui Răzvan Codrescu.

Claudiu Târziu

MONUMENTELE ISTORICE BUCURESTENE AMENINTATE DE UN NOU PROIECT DE LEGE

Vom mai avea monumente istorice in Bucuresti? Udrea vrea schimbari la Legea Urbanismului

Un proiect de lege al Ministerului Dezvoltarii, intrat in posesia Hotnews.ro, propune scoaterea a doua filtre stipulate in prezent de Legea Urbanismului, ceea ce ar afecta serios piata imobiliara din Capitala si ameninta monumentele istorice.

Cele doua filtre care ar disparea sunt Comisia Nationala a Monumentelor Istorice si Consiliul General al Municipiului Bucuresti.

In locul lor, se va infiinta un Consiliu Interministerial pentru urbanism, zone protejate construite si zone de protectie a monumentelor istorice. Acesta va fi format din zece membri, 5 de la Ministerul Dezvoltarii si 5 de la Ministerul Culturii.

Consiliul Interministerial va analiza si aproba Planurile Urbanistice Generale, Zonale din zonele entral ale oraselor, din zonele protejate si din zonele de protectie a monumentelor de categorie A.

PUZ-urile sunt date in prezent de directiile de specialitate din Ministerul Culturii, care consulta comisii de specialitate. Astfel ca interventiile care se vor face in jurul monumentelor istorice nu vor mai fi avizate de Comisia Nationala a Monumentelor Istorice.

O prevederea scandaloasa a acestui proiect propune ca, in cazul in care un proiect nu primeste niciun raspuns in termen de 30 de zile, sa se considere avizat.

"In cazul in care, in termen de 30 de zile de la data depunerii documentatiei initiatorul documentatiei de urbanism sau imputernicitul sau nu primeste niciun raspuns din partea secretariatului Consiliului Interministerial, avizul se considera acordat tacit", potrivit proiectului citat de Hotnews.ro .

O prevedere care ar incuraja coruptia, pentru ca un functionar ar putea omite timp de 30 de zile sa dea un raspuns, si astfel proiecte devastatoare sa fie aprobate. Presedintele Traian Basescu a refuzat sa promulge o lege asemanatoare, Legea autorizarii tacite, exact din acest motiv.

Hotnews a cerut si parerea unor specialisti.

Arhitectul-sef al Capitalei Gheorghe Patrascu este de parere ca acordul tacit va incuraja coruptia si ca nu este de acord cu Comisia Interministeriala.

"Acest proiect a ajuns si la mine pentru a formula un punct de vedere. Comisia Interministeraila am desfiintat-o fiindca nu functiona. Sa vad eu doi ministri care semneaza avize in 30 de zile. Nu va functiona.

"Cat despre acordul tacit, cred ca incurajeza coruptia. In plus, nu este operativ fiindca trebuie confirmat in justitie. Ma rog, unii vor obtine si confirmarea in justitie. Referitor la trecerea Planurilor Urbanistice Zonale care nu sunt in centru, la sectoare, eu am cerut ca acestea sa fia avizate de Primaria Capitalei, si aprobate de Consiliile locale. Ca sa existe un control pentru tot orasul. Nicaieri in lume decizia pentru proiectele mari nu este luata de primariile de sector. Ati vazut ce s-a intamplat cu PUD-urile."

In ceea ce priveste PUD-urile (Proiect de Urbanism in Detaliu), Patrascu se refera la blocurile care au aparut peste monumente sau in zone protejate, desi sunt aprobate de Consiliile sectoarelor. Noua lege propune ca Planurile Urbanistice Zonale, care nu se afla in centrul Capitalei sau in zonele protejate, sa fie aprobate de Consiliile locale cu avizul Primariilor de sector.

Iata ce crede Peter Dere, presedintele Uniunii Arhitectilor din Romania, despre proiectului "ministresei":

"Zonele Protejate se numesc asa deoarece contin valori culturale de importanta nationala sau locala, definitorii pentru istorie, peisaj, arta. Dupa 1990 ele au fost subevaluate prin diverse procedee pentru a permite specularea terenului de catre industria imobiliara (birouri, mall-uri, locuinte colective etc.) Tendinta a fost sustinuta intens de Consiliile locale si Primarii, fara ca vreun minister al constructiilor, amenajarii teritoriale sau dezvoltarii regionale sa fi reactionat in vreun fel. Poate da cineva un exemplu, unul singur?! Mai mult, nici un asemenea minister nu a creat conditiile pentru ca macar altii (de pilda societatea civila) sa apere valorile culturale din Zonele Protejate.

"Cu o randunica nu se face primavara: bunele intentii ale actualei ministrese a MTDR vor fi imediat invalidate de urmasul sau. Buna credinta si preocuparea personala referitoare la Monumente, Ansambluri si Zone Protejate ar trebui integrate unei structuri cu o filozofie adecvata, aceasta fiind numai un minister al bunurilor culturale. In consecinta, alternativa la proiectul de act normativ si la comisia interministeriala este transferul secretariatului acesteia ca birou al MCPN."

Sursa: ROL.ro

AR FI ÎMPLINIT 90 DE ANI... BĂDIA!

Pe 6 martie, anul acesta, ar fi împlinit 90 de ani... Cu puţin timp înainte de a pleca în călătoria veşnică, în ciuda celor 86 de ani, era de o vitalitate şi un optimism debordante. Tinereţea era calificativul care i se potrivea cel mai bine. Hâtru, mereu pus pe şotii, sobru însă atunci când îţi vorbea, înflăcărat, despre idealurile sale slujite încă din tinereţe, ori lăcrimînd, atunci când povestea despre camarazii săi executaţi sau morţi, în chinuri, în închisori, Ernest Maftei, era în sine un manifest viu. Manifestul românismului, sau, hai să zicem mai bine, al identităţii româneşti. Mai cu seamă când umbla prin Bucureştiul acesta sumbru şi sordid în frumosul său costum naţional, oprit la fiecare cîţiva paşi de oamenii care-l iubeau şi vroiau să-i vorbească, să-l îmbrăţişeze, să se fotografieze cu el.
Îşi păstrase graiul moldovenesc, aşa cum îl învăţase de la mama sa, la Prăjeştii Bacăului, în ciuda celor 6 decenii trăite în capitală. Românescul, etnicul, răzbătea din toată fiinţa lui, nealterat de mâzga atâtor răutăţi abătute asupra ţării şi asupra lui, totodată. Trecuse prin faţa morţii de mai multe ori, fusese închis sub trei dictaturi. Era un adept al Libertăţii şi nu putea trăi decât liber. Era un Dac liber, coborât parcă de pe columna traiană, ca să reamintească lumii întregi că românismul va dăinui în veci.

Dumnezeu să-l odihnească în Împărăţia Sa.

Florin Dobrescu
Asociaţia pentru Memorie Identitară "Carpaţii"

„În lutul greu din care am plecat / Am frãmântat simţire. / Din urã am clãdit iubire. / Între seninul din Înalt / Şi jalnicul de jos / Mereu m-am întors / În lutul greu din care am plecat. / N-am fost învins, dar nici n-am câştigat. / Mi-e barba albã, încâlcitã, roasã. / Pãrinte, o sã vin curând acasã”.

(Ernest Maftei, 21 decembrie 1989)

Ernest Maftei s-a născut la 6 martie 1920, în comuna Prăjeşti, lângă Bacău. la Şcoala Normală din Bacău, a debutat cu versuri în revista Liliacul, editată împreună cu patru colegi. Tot aiciÎ aderă la Frăţia de Cruce, organizaţie de elevi a Mişcării Legionare, devenind lider local. avea 17 ani.
În 1937 participă la tabăra FDC de la Carmen Sylva (azi Eforie Sud). În 1938, este arestat de autorităţile dictaturii regelui Carol II, fiind incarcerat în lagărul de la Vaslui. Aici va asista, pe 21 septembrie 1939, la executarea câtorva zeci de membrii ai Partidului « Totul pentru Ţară », moment descris în numeroase intervieuri.
Între 1941-1945 urmează Conservatorul de Muzică şi Artă Dramatică din Iaşi.

Tot în această perioadă este arestat şi condamnat de autorităţile antonesciene pentru activitate în FDC. Trece, ca deţinut politic, prin inchisorile Galaţi, Jilava şi Văcăreşti. Judecat de patru ori pentru apartenenţă la Mişcarea Legionară, este achitat de fiecare dată.
După război este şomer, fiind hăituit pentru credinţa sa politică. Joacă la Teatrul Poporului sub numele de Erman Valahu. Aici primeşte Meritul Cultural clasa I, la care este nevoit să renunţe pentru a nu se deconspira.
Este arestat şi condamnat de regimul comunist. O şansă unică face să scape de condamnare, graţie talentului înnăscut.
Începe cariera cinematografica cu pelicula « Desfăşurarea », în 19... Urmează o carieră de excepţie, Ernest Maftei însumând în palmaresul sau multe filme. Va deveni unul dintre monştrii sacri ai filmului românesc şi unul dintre cei mai populari actori români.
Alături de Colea Răutu şi alţi actori, înfiinţează Uniunea Cineaştilor din România.
În noaptea de 21 decembrie 1989 participă, alături de tineretul român, la manifestaţia anticomunistă de la Piaţa Universităţii. Avea să lase familiei un bilet cu următoarele versuri, pentru cazul în care nu s-ar mai fi întors: „În lutul greu din care am plecat / Am frământat simţire. / Din ură am clădit iubire. / Între seninul din Înalt / Şi jalnicul de jos / Mereu m-am întors / În lutul greu din care am plecat. / N-am fost învins, dar nici n-am câştigat. / Mi-e barba alba, încâlcită, roasă. / Părinte, o să vin curând acasă”. În acea noapte, la baricada de la Intercontinental, reuşeşte să ia doua pistoale mitralieră dintr-un TAB. Cu acestea va pătrunde a doua zi în C.C. al P.C.R., dupa fuga lui Ceauşescu.
Prima perioadă a regimului neocomunist al lui Iliescu va însemna pentru Badia persecuţii mai mari decât în perioada lui Ceauşescu. Ernest Maftei va fi o permanenţă a manifestaţiilor de stradă inâiţiate de forţe începând cu ianuarie 1990. Va fi de asemenea, unul din reperele Pieţei Universităţii, îndemnând tineretul să lupte împotriva comuniştilor care îşi consolidau puterea.
Venirea minerilor în Bucureşti, la instigaţiile lui Iliescu, a însemnat teroare şi moarte răspândită pe străzile capitalei. În ziua de 14 iunie 1990, a fost ridicat de acasă de cinci indivizi deghizati în mineri, bătut şi aruncat pe malul Dâmboviţei, unde a zăcut inconştient circa şapte ore. A fost salvat de un cetăţean care l-a recunoscut şi l-a transportat la urgenţă.
Soţia sa avea să decedeze, în urma unui infarct, din cauza acestor persecuţii.
În septembrie 1993, în timpul puciului de la Moscova, la radio Deutche Welle a fost nominalizat al cincilea pe o presupusa lista a celor mai periculoşi anticomunişti, făcută de autorităţile de la Bucureşti. Rămâne memorabil răspunsul lui Ernest Maftei: „Hai că-s porci ! Tocmai pe locul cinci şi nu pe primul?”Actor cu o popularitate uriaşă, Ernest Maftei s-a bucurat de premii şi distincţii naţionale, ca şi de simpatia publicului românesc. A primit Premiul UCIN la împlinirea a 50 de ani de cinematografie, iar din partea Consiliului Director al Uniunii Autorilor şi Realizatorilor de Film din România, "Diploma de recunostinţă", pentru contribuţia la dezvoltarea artei şi culturii naţionale.
A colaborat la realizarea emisiunii cu caracter agricol « Ferma » pe TVR 2.
A rămas ca un exemplu de demnitate. Astfel, a refuzat oferta de a juca într-o telenovelă românească, în ciuda onorariului impresionant (300 euro pe zi), considerând-o o producţie mediocră. De asemenea, a refuzat premiul « Cel mai bun român » pe 2005, pentru că între cei nominalizaţi se numărau personaje sumbre ale politicii ultimilor 16 ani şi pseudovedete ale emisiunilor TV de nivel submediocru.
A activat, în spiritul principiilor sale anticomuniste, în mai multe organizaţii, între care Fundaţia "Bunavestire", Partidul "Pentru Patrie" ş.a..

MUZEUL COMUNISMULUI DIN PRAGA

În 21 februarie am avut ocazia să vizitez Muzeul Comunismului din Praga (http://www.muzeumkomunismu.cz/). Deşi e poziţionat în zona centrală a oraşului, ocupă câteva încăperi situate la etajul 1 al unei clădiri şi nu este foarte bine semnalat. Preţul biletului era de aproximativ 7 euro, destul de mult în opinia mea pentru cât era de vizitat, însă cu toate acestea, şi mai ales în pofida faptului că era duminică seara pe la ora 18, eram totuşi câţiva vizitatori înăuntru.

Nu aş putea spune că muzeul este unul spectaculos. Este mai degrabă un fel de încercare de a prezenta câteva aspecte ale comunismului, însă lipsa spaţiului face ca imaginea generală să fie a unei debarale în care sunt înghesuite tot felul de obiecte.

Lăsând la o parte însă ce nu mi-a plăcut, trebuie să apreciez în mod deosebit că s-a făcut un astfel de demers, absolut necesar într-o capitală a unui stat fost comunist, atât de vizitată de turişti. Nu este nici pe departe de anvergura „Casei Terorii” de la Budapesta, însă dacă iau în calcul faptul că în Bucureşti nu există nici măcar atâta, nu pot decât să laud ideea.

De asemenea, m-a impresionat în expoziţie un filmuleţ despre căderea regimului comunist în Cehoslovacia şi cântecul Dĕkuji (Mulţumesc), interpretat de Karel Kryl, în finalul filmului. Cei interesaţi pot să-l asculte aici: http://www.youtube.com/watch?v=lGXIuNhZrQk

Prezint mai jos şi câteva imagini din muzeu pe care le consider relevante. De asemenea, cine doreşte poate face şi un tur virtual la adresa http://www.muzeumkomunismu.cz/virtualtour/tour.php?lang=en

MUNŢII

Sânziana Brad

Fiind inalt, vertical, apropiat de cer, muntele se inscrie in simbolismul transcendentei. El este punctul de intalnire intre cer si pamant, este o axa a lumii, o scara...aceasta axa confera stabilitate si puritate fiind un refugiu din calea rautatilor. Simion Mehedinti ii numeste pe stramosii nostri daci "poporul carpatin".
Asadar exista o legatura indestructibila intre destinul Neamului Romanesc si inaltimile curate ale marii cetati carpatine. Muntii incodriti fac parte din sufletul Neamului, din Romania eterna...ei reprezinta ideea de rezistenta a Neamului, un spatiu de retragere, de meditatie si de rugaciune. Inca din cele mai vechi timpuri, marturiile istorice arata ca stramosii nostri s-au retras in linistea muntilor pentru a se organiza.
Vremurile au trecut, dusmanii s-au tot schimbat dar muntii au ramas statornici de paza ca niste strajeri, ca niste "uriasi cu fruntea-n soare".
Fiara rosie, comunismul, a starnit la randu-i o apriga miscare de rezistenta inca din 1919 cand tanarul Corneliu Zelea Codreanu a avut viziunea clara a pericolului bolsevic: satanizarea tarii.
Astfel, in padurea Dobrina s-a pus problema rezistentei din munti care va fi realizata punct cu punct peste 30 de ani. Rezistenta impotriva instaurarii bolsevismului a inceput imediat dupa confiscarea puterii de catre comunistii straini de Neam...Tara era sub ocupatie sovietica. Erau arestati, expusi anchetelor, judecati si condamnati nu doar cei ce se opuneau vehement instaurarii bolsevismului, epurarilor din cadrul armatei sau colectivizarii; familiile sau prietenii care ii ajutau pe partizani aveau si ei de suferit.
In fata acestui val masiv de agresiune, o mare parte din romanii cu suflete de eroi au luat eterna cale a muntilor. Erau organizati in grupuri de partizani care au impanzit muntii Romaniei. Asadar, intre anii 1945-1959 gasim grupuri de partizani atat in Carpatii Orientali( ex. fratii Paragina, Mihai Timaru )cat si in Carpatii Meridionali ( grupul fagarasan al lui Ion Gavrila Ogoranu), in Retezat sau Semenic, in Muntii Apuseni si Obcinile Bucovinei( Vasile Motrescu, Petru Cenusa ). Nu putem uita nici stravechii munti ai Dobrogei cu padurea Babadag unde a luptat eroic aromanul Gogu Puiu.
Aceste grupuri izolate, din pacate lipsite de coordonare la nivel national, subminau pretentia regimului rosu de a detine controlul desavarsit al tarii. Ele erau formate din tineri, batrani cu experienta militara si chiar femei! Mai erau tarani, fosti ofiteri, avocati , medici, studenti si muncitori. Armamentul de aparare era alcatuit din pusti, mitraliere sau doar revolvere ramase din timpul razboiului. Uneori munitia era o problema majora a acestor haiduci ai lui Dumnezeu( de multe ori evitau sa traga in soldatii romani trimisi pe urmele lor). De multe ori erau ajutati de oamenii din sate care le aduceau alimente sau haine; alteori chiar ii adaposteau in casele lor riscandu-si astfel libertatea.
Ceea ce este impresionant este modul in care acesti patrioti reuseau de multe ori sa scape de urmarirea temutei securitati care organiza "potere" pentru prinderea "banditilor" ca in vremurile trecute. Multi din cei care se ascundeau in codri, au fost siliti sa se predea caci securistii le terorizau familiile iar copiii lor erau exclusi din scoli. Acestia au fost condamnati la ani lungi de inchisoare iar averile le-au fost confiscate pentru "crima impotriva ordinii sociale". Majoritatea au fost condamnati la moarte iar asasinii lor obtineau recompense materiale si primeau grade superioare.
Chiar daca a fost pana la urma inabusita , Miscarea de Rezistenta din muntii Romaniei a fost un strigat demn de alarma adresat lumii intregi!


http://braziisefrangdarnuseindoiesc.blogspot.com

Filmul „Scrisori către fratele meu în exil. Epoca stalinistă în România”

Filmul documentar „Scrisori către fratele meu în exil. Epoca stalinistă în România” vorbeşte despre instalarea regimului comunist în România şi încercarea statului totalitar de a desfiinţa Biserica catolică, în perioada stalinistă, prin intermediul scrisorilor inedite ale Monseniorului Vladimir Ghika, adresate fratelui său Dimitrie, în Elveţia. Nepoţi ai ultimului domnitor al Moldovei, fraţii Ghika sunt personalităţi importante ale mediului diplomatic şi religios din prima jumătate a secolului al XX-lea. Amândoi au traversat două războaie mondiale, dar nu şi-au imaginat că adevăratul dezastru de-abia urma să vină.

În anul 1948, odată cu plecarea regelui Mihai din România, câţiva oameni, strict cei aflaţi în serviciul regelui, au putut sa îl însoţească în exil. Dimitrie şi Vladimir Ghika au fost printre puţinii care au putut să îşi aleagă soarta. Dimitrie şi soţia sa, Elisabeta Ghika, doamna de onoare a reginei Elena, au ales să plece în exil, în Elveţia. Monseniorul Vladimir Ghika a refuzat să părăsească ţara. A fost arestat în 1952, condamnat de regimul comunist la trei ani de temniţă grea, pentru complicitate la crimă de înaltă trădare. A murit la Jilava, la 16 mai 1954, la vârsta de 80 de ani.

Timp de cinci ani, între 1948-1952, Vladimir Ghika a trimis fratelui sau, Dimitrie, refugiat în Elveţia, peste 15 scrisori care alcătuiesc o cronică emoţionantă şi unică a perioadei staliniste în România.

Regia: Ana Boariu (Anca Berlogea)
Director imagine: Silviu Stavilã
Cu actorul Dan Condurache în rolul monseniorului Vladimir Ghika
Consultant: Emanuel Cosmovici

www.arcb.ro