Azi am fost la sectiunea de evidenta a CNMI sa apar studiul pe care l-am facut si pe care membrii comisiei zonale l-au respins in unanimitate (concluziile privind valoarea si necesitatea clasarii adicatelea). Parerile au ramas oarecum impartite, mi s-a cerut o prezentare mai detaliata a evolutiei casei in timp si disocierea sa de noul sediu (1937) central al legionarilor. Poate fi o oarecare incercare de a mai cumpani, fiecare membru al sectiunii de specialitate in parte, decizia de clasare. Eu cred ca am fost destul de explicit in studiu dar constat - a nu stiu cata oara - ca lumea se uita intai la poze, la concluzii, eventual la un plan de situatie si apoi trage concluziile proprii chiar inainte de a asculta explicitarea demersului ce duce la concluzii. Poate e doar o parere si, oricum, pare oarecum natural atunci cand ai un maldar de dosare asupra carora trebuie sa te pronunti ...
Oricum, as vrea sa multumesc celor doua asociatii care au sustinut demersul clasarii prin cererile pe care le-au depus la DCCPCN MB. Caci altfel cererea initiala a domnului Serban Cantacuzino nu ar fi avut temeiul legal necesar, domnia sa fiind doar o persoana fizica FOST si nu ACTUAL proprietar al imobilului. Asadar multumesc PRO_DO_MO (http://www.pro-do-mo.ro/) si in special doamnei Doina Vella precum si Asociatiei pentru Memorie Identitara Carpatii (http://carpatii2009.blogspot.com/), mai ales domnului Florin Dobrescu.
Mai adaug cateva imagini care fac demonstratia, din punctul meu de vedere, ca respectiva casa dateaza dinainte de 1891.
In prima imagine se observa umplutura unui fost gol de fereastra iar a doua imagine surprinde, pe langa aceeasi umplere a unei ferestre mai vechi, si suprainaltarea fata de cornisa originala, fapt sugerat de diferenta de format al caramizii. Peste aceasta cornisa s-a operat in 1938 mansardarea proiectata de arh. Jojea.
Rezulta, dupa capul meu, ca la operatiunile autorizate partial in 1891 trebuie sa se fi produs acele schimbari. Cum operatiuni radicale de acest tip ar fi fost rational sa se faca dupa o exploatare de circa 20 - 30 de ani, ar rezulta ca acea casa initiala a fost facuta undeva in jurul anilor 1860. S-ar potrivi bine cu inundatia catastrofala din 1865. Cum locul de care vorbim era chiar in albia Dambovitei eu cred ca dupa aceasta inundatie casa care figura in planul 1846 a trebuit sa fie refacuta. Inca nu stiu daca total caci e greu de suprapus exact planurile. Daca fac abstractie de o eroare de unghi, este posibil ca acea cladire post 1865 sa fi inglobat si ceva din casa ante 1846. Dar pentru asta ar fi nevoie de o cercetare usor mai aprofundata pe cand eu am facut doar un raid de circa 45 de minute la interiorul Casei Cantacuzino Granicerul ...
http://a-craciunescu.blogspot.com/2010/03/actualizare-de-update-la-casa-verde.html
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu