COMUNICAT DE PRESĂ
LUI OGORANU I SE CUVINE RECUNOSTINŢA NATIONALĂ, NU CONTESTARI OFENSATOARE !
Partidul 'Pentru Patrie' salută participarea, la Festivalul de film de la Berlin, a producţiei cinematografice 'Portretul luptătorului la tinereţe', avîndu-l ca personaj central pe eroul rezistenţei armate anticomuniste din Munţii Făgăraşului, Ion Gavrilă Ogoranu.În acest context, am luat cunoştinţă cu consternare de intervenţiile d-lor Marko Katz şi Alexandru Florian, făcute pe lângă juriul prestigiosului festival, prin care, fără a viziona măcar filmul, au mers până la a cere interzicerea difuzării peliculei. Deoarece nu am avut posibilitatea de a vedea filmul înaintea sau în cadrul prezentării oficiale la festival, noi nu ne putem pronunţa asupra calităţii şi profesionalismului cu care a fost realizată această producţie.Însă conducerea Partidului 'Pentru Patrie', al cărui membru fondator şi preşedinte până la moarte a fost Ion Gavrilă Ogoranu, reaminteşte contestatarilor, şi deopotrivă opiniei publice româneşti, că venerabilul luptător s-a impus în conştiinţa românească şi europeană ca un erou al luptei pentru libertatea, demnitatea şi propăşirea poporului român. Implicarea sa politică în calitate de personalitate publică în construcţia democratică a României de după 1989, fac, în acest sens, trimiterile la 'fascism' si 'antisemitism' ale celor doi contestatari cel puţin ofensatoare.Rolul lui Ogoranu în lupta de rezistenţă împotriva regimului comunist este incontestabil, iar aceste merite i-au fost recunoscute inclusiv de Administraţia prezidenţială a SUA - prin includerea sa în lista pe care preşedintele Richard Nixon a înaintat-o autorităţilor comuniste de atunci -, dar şi de prestigioasa Amnesty International, cu care luptătorul a avut strânse legături în urma intervenţiilor acesteia în perioada în care era urmărit. Totodată, atragem atenţia celor doi domni, asupra faptului că intervenţii de genul celei formulate de ei nu fac decât să ofenseze sentimentul naţional şi cinstirea cuvenită luptei şi jertfei tinerilor luptători din Rezistenţa Naţională Anticomunistă. Aceste abordări sunt nocive pentru echilibrul şi stabilitatea societăţii româneşti, ele generînd redeschiderea unor răni ale trecutului şi aducînd prejudicii procesului de reconciliere naţională, atât de dorit de toţi şi atât de necesar consolidării Statului de Drept în România. Istoria recentă a României trebuie asumată cu maturitate, şi nu prin cantonarea în şabloane specifice regimului comunist. Iar cei care, in munţi sau în inchisori şi lagăre, şi-au jertfit tinereţea împotrivindu-se regimului ilegitim şi criminal de după 1945, nu pot fi consideraţi decât eroi ai naţiunii române.
PARTIDUL 'PENTRU PATRIE'
Preşedinte: Virgil Totoescu, fost deţinut politic anticomunist
Preşedinte executiv: Coriolan Baciu
Claudiu Tarziu
După principiul "dacă n-avem antisemiţi îi inventăm" şi după ideea că regimul comunist nu poate fi criticat decît de pe poziţii de stînga (şi, bineînţeles, cu moderaţie, pentru o memorie selectivă şi într-o libertate închipuită), şefii a două instituţii inutile din România protestează contra unui film difuzat la Festivalul de la Berlin. Marco Katz, preşedintele Centrului pentru Monitorizarea şi Combaterea Antisemitismului din România (care antisemitism, frate, mai ales pe penuria asta de evrei?), şi Alexandru Florian, director al Institutului Naţional pentru studierea Holocaustului „Elie Wiesel”, (ce să mai studieze dacă Wiesel însuşi a decretat, înainte de orice investigaţie: "România a ucis, aucis, a ucis!" ?) cer oprirea proiecţiei peliculei „Portretul luptătorului la tinereţe”, în regia lui Constantin Popescu, pe motiv că aceasta glorifică un fost legionar, Ion Gavrilă Ogoranu.Într-o scrisoare adresată lui Dieter Kosslick, directorul Berlinalei, şi membrilor juriului actualei ediţii, prezidat de Werner Herzog (deşi filmul nu este în competiţie), Katz şi Florian îşi justifică astfel demersul: „Promovarea cultului persoanelor şi organizaţiilor cu caracter fascist, rasist şi xenofob este interzisă de legea din România şi contravine principiilor fundamentale ale democraţiei europene“.Întîi că oamenii ăştia, care protestează aşa de vehement, n-au văzut filmul (poate că nu le e favorabil luptătorilor din rezistenţa anticomunistă). Pe urmă, filmul este o ficţiune, nu un documentar. Apoi, Ion Gavrilă Ogoranu este unul dintre cei mai renumiţi luptători anticomunişti, iar viaţa sa a fost documentată în mai multe articole de presă, cărţi şi în "Memorialul Durerii", de Lucia Hossu Longin, difuzat pe TVR. Dacă era vreun temei, se găseau destui care să protesteze atunci.Nu în ultimul rînd, Gavrilă nu a fost legionar, ci membru al Frăţiei de Cruce, o organizaţie de tineret de pe lîngă mişcarea legionară, unde se făcea educaţie patriotică şi creştină, nu politică propriu-zisă. Asta, aşa, în treacăt, pentru cei care, în loc să încerce să cunoască istoria, preferă să înghită pe nemestecate acuzaţiile comuniştilor contra legionarilor.În fine, în mişcarea de rezistenţă, ca şi în puşcăriile comuniste, majoritari au fost legionarii. Lupta lor împotriva comunismului nu e legitimă? Jertfa lor nu e bună?Alexandru Florian şi Marco Katz ştiu prea bine realitatea, dar dacă nu folosesc un astfel de prilej pentru a se mai arăta "hăituiţi" şi "discriminaţi", li se taie subvenţiile pentru organizaţiile lor fantomă.Aşa s-a trezit vorbind Florian şi mai an împotriva expoziţiei "Destine de martiri", de la Iaşi, în care erau evocaţi şase mărturisitori ai lui Hristos în temniţele comuniste. Şi atunci, fără să vadă expoziţia, Florian a protestat, afirmînd că se face propagandă legionară. Chit că în expoziţie erau doar documente şi fotografii din arhivele Securităţii.Şi i-a speriat pe unii.De data asta, pe nemţi nu i-a mai speriat, iar filmul lui Constantin Popescu rulează în continuare.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu