sâmbătă, 6 noiembrie 2010

BOMBA IN JUSTITIE ! TURNUL MILLENIUM DE LANGA CATEDRALA SF. IOSIF VA FI DEMOLAT.

Bomba in Justitie! Turnul Millenium se va demola! CA Suceava a anulat autorizatia de construire data abuziv de primarul Chiliman si a desfiintat decizia scandaloasa a CA Ploiesti.


Justitia si-a salvat onoarea in cazul Turnului Millenium, construit la opt metri de Catedrala Romano Catolica Sf. Iosif, din Bucuresti (monument istoric) gratie unei autorizatii de construire emisa abuziv de primarul Sectorului 1, Andrei Chiliman. Curtea de Apel Suceava a pronuntat, miercuri, 3.11.2010, un verdict exemplar in dosarul in care Arhiepiscopia Romano Catolica si Primaria Capitalei au cerut revizuirea deciziei irevocabile nr. 1025/25.06.2009 pronuntata de Curtea de Apel Ploiesti - Sectia contencios administrativ (dosar nr. 7222/120/2007), prin care trei judecatori au acreditat ideea, in pofida tuturor realitatilor, ca turnul Millenium a fost construit legal. Este una dintre putinele situatii din Justitia romana in care, intr-un dosar cu o miza de sute de miloane de euro, o decizie irevocabila este desfiintata pe calea revizuirii.

Judecatorii suceveni - un exemplu de urmat!

Verdictul dat de Curtea de Apel Suceava este urmatorul: „Admite cererea de revizuire. Schimba in totalitate decizia nr. 1025/25.06.2009 pronuntata de Curtea de Apel Ploiesti- Sectia comerciala, de contencios administrativ si fiscal in dosarul nr. 7222/120/2007 si in rejudecare, respinge recursurile formulate de paratii Primarul Sectorului 1 Bucuresti si S.C. Millenium Building Development S.R.L. Bucuresti impotriva sentintei nr. 122/27.02.2009 a Tribunalului Dambovita ca nefondată. Irevocabila.(vezi facsimil)

Pentru cei care nu cunosc sirul hotararilor judecatoresti din acest caz, precizam ca in februarie 2009 Tribunalul Dambovita a decis anularea autorizatiei de construire emisa de Primaria Sectorului 1 pentru afaceristii de la firma Millenium Building Development SRL. Insa in iunie 2009, in recurs, Curtea de Apel Ploiesti “a intors-o ca la Ploiesti”, a admis recursul firmei Millenium si a respins actiunea Arhiepiscopiei, care solicitase anularea autorizatiei de construire. Decizia CA Ploiesti a fost irevocabila insa, asa cum am aratat, in revizuire unde cauza a fost stramutata intr-o zona din afara celei de influenta al articanilor turnului Millenium, aceasta a fost desfiintata. Amintim ca decizia irevocabila a Curtii de Apel Ploiesti desfiintata miercuri, in revizuire, de judecatorii suceveni a fost data de trei judecatori asupra carora au planat grave acuzatii de coruptie. Surse neavizate au acreditat chiar ideea transmiterii unei sume de 100.000 euro in acest scandat. Reprezentantii Arhiepiscopiei Romano Catolice au oferit presei, in 2009, numele celor trei judecatori de la CA Ploiesti: Alexandrina Urleteanu, Valentin Nita si Maria Pohoata, despre care au conchis ca "vor ramane pentru multa vreme in cartea neagra a istoriei Bucurestiului". Ei i-au acuzat pe magistrati ca au inchis ochii la "sirul lung de ilegalitati si infractiuni comise timp de zece ani de catre reprezentanti de varf ai autoritatilor statului" pentru a ingenunchia adevarul unor "grupuri de interese", care au folosit "case mari de avocatura, cu relatii pana la varful Ministerului Justitiei si a altor foruri". Vorbitorii au prezentat presei un voluminos dosar de documente, care continea si o expertiza realizata in 2007, de experti din Italia. Potrivit concluziilor acestei expertize, turnul Millenium, ridicat la doar opt metri distanta de Catedrala Sf. Iosif, transmite continuu vibratii de joasa frecventa. Iar in cazul unui seism de orice magnitudine, oscilatiile care se vor transmite vor afectata grav edificiul, care este un monument istoric cu structura din zidarie si se va pune in pericol viata preotilor si credinciosilor.

Primarul Sectorului 1 Andrei Chiliman este bun de plata

Pentru artizanii afacerii Turnul Millenium, care au fost ajutati de fostii primari ai Capitalei, Traian Basescu si Adriean Videanu, sa primeasca abuziv doua parcele de teren din domeniul public, fara de care cladirea nu se putea construi, greul de abia incepe. Pentru ca Arhiepiscopia nu se va opri aici si va cere, si pe buna dreptate, demolarea turnului. Si chiar va avea sustinerea Primariei Capitalei. Sute de milioane de euro au fost investiti la disperare in aceasta afacere. Iar acum proprietarii constructiei vor trebui sa-si recupereze cumva banii investiti. De la cine? Cel mai probabil de la primarul Andrei Chiliman (foto) si de la Primaria Sectorului 1, care au emis frauduloasa autorizatie de construire! Se preconizeaza un adevarat circ. Poate aude si DNA!

Patronii Turnului Millenium (Catedral Plaza) califica sentinta CA Suceava “obscura, dubioasa si tardiva”

La scurt timp dupa aflarea verdictului Curtii de Apel Suceava, patronii Turnului Millenium (Catedral Plaza) au dat publicitatii unl comunicat de presa. „Decizia Curtii de Apel Suceava – obscura, dubioasa si tardiva, avand in vedere ca proiectul Cathedral Plaza este finalizat si intrat in circuitul civil, Millennium Building Development califica decizia Curtii de Apel Suceava privind revizuirea cauzei in dosarul Cathedral Plaza drept tardiva și fara efecte directe asupra proiectului imobiliar, cladirea fiind deja finalizata la aceasta data. Faptul ca am terminat cladirea si avem primii chiriasi deja, nu inseamna ca nu vom ataca hotararea abuziva a Instantei de la Suceava pe toate caile legale oferite de legislatia romaneasca, inclusiv cea penala“ declara Millennium Building Development, firma care dezvolta proiectul Cathedral Plaza. Avem incredere in continuare in intelepciunea și echidistanta instantelor de judecata din Romania, in ciuda presiunilor mediatice și piedicilor ridicate in permanenta de Arhiepiscopia Romano-Catolica. Trebuie sa inteleaga faptul ca traim intr-un stat de drept in care nimeni nu se poate situa deasupra legii și cu atat mai putin instiga la incalcarea legii, și sa puna astfel capat hartuielilor legale la care a supus compania noastra timp de ani de zile“ - a declarat Daiana Voicu, purtatorul de cuvant al SC Millenium Building SRL dezvoltatorului.

vineri, 5 noiembrie 2010

„Crimele dictaturilor din Europa de Est“ „Crimele dictaturilor din Europa de Est“

Corina BERNIC
Între 27 şi 29 octombrie, Literaturhaus Berlin, Robert Bosch Stiftung şi Memorialul Berlin-Hohenschönhausen (fosta închisoare de maximă siguranţă a STASI) au organizat la Berlin o conferinţă internaţională intitulată „Crimele dictaturilor din Europa de Est“. Invitaţi au fost istorici, cercetători, membri de ONG-uri, reprezentanţi ai unor asociaţii de foşti deţinuţi sau persecutaţi politici, directori şi reprezentanţi ai unor importante muzee şi memoriale din Belarus, Bulgaria, Cehia, Estonia, Germania, Letonia, Polonia, România, Ungaria.
La 20 de ani de la căderea dictaturilor comuniste din Europa de Est, problema confruntării cu trecutul recent rămîne încă o chestiune nu doar nerezolvată, ci şi neacceptată ca necesitate morală, în cele mai multe cazuri. În statele fost comuniste nu există încă o bază legislativă serioasă, care să înlesnească demersurile de a-i repune în drepturi pe cei care au fost politic prigoniţi şi de a-i chema la răspundere pe foştii criminali. Nerezolvarea juridică şi tăcerea privind istoria recentă a acestei regiuni au dus pînă la urmă la refacerea unor vechi structuri de putere care nu au avut alt efect decît deformarea şi schimonosirea unor societăţi aflate în pragul unor aşa-numite „proaspete democraţii“.
Indiferenţa faţă de victimele dictaturilor comuniste, încercarea de minimalizare sau de negare a istoriei recente sînt constante comune ale acestui spaţiu geografic. Cu toate diferenţele politice, sociale şi de istorie recentă, aceste constante se manifestă asemănător în mai toate ţările care au avut de suportat zeci de ani de dictatură – de la blocarea directă, fără ascunzişuri, sau neacceptarea analizelor privind trecutul comunist, cum este cazul din Belarus, pînă la mimarea anticomunismului, frînarea şi descurajarea cercetărilor pe linii instituţionale sau politizarea unor instituţii şi utilizarea lor în diverse interese partizane.
Conferinţa lansată miercuri, 27 octombrie, de către Ernest Wichner (Literaturhaus Berlin), Hubertus Knabe, Helmuth Frauendorfer (Memorialul Berlin-Hohenschönhausen), prof. dr. Joachim Rogall (Robert Bosch Stiftung) a fost inaugurată de Herta Müller, al cărei discurs, Săpatul este întotdeauna la limita legalităţii – publicat în exclusivitate, în acest număr al revistei Observator cultural –, a iniţiat deja, din prima zi, deschiderea către o discuţie deschisă şi lipsită de orice urmă de echivoc. Pe parcursul a trei zile de conferinţă, s-au analizat teme-cheie privind rolul arhivelor şi al istoriei orale în confruntarea cu un trecut ai cărui actori şi victime trăiesc printre noi, rolul justiţiei în repunerea în drepturi a victimelor, al mass-mediei, al asociaţiilor foştilor deţinuţi politici şi statutul lor în fiecare ţară. Despre problema stringentă a confruntării corecte, din punct de vedere legislativ, la nivel european, cu trecutul şi crimele comunismului au amintit: prof. dr. Penka Angelova, fondatoarea Societăţii „Elias Canetti“ din Ruse, Marius Oprea, fostul preşedinte al IICCMER, dr. Kazimierz Wóycicki (fost director al Institutului pentru Memorie Naţională, Varşovia) şi Hugo Diederich (vicepreşedintele Uniunii Federale a Victimelor Stalinismului, Berlin).
Helmuth Frauendorfer amintea, la un moment dat, cum dr. Hubertus Knabe, directorul Memorialului Berlin-Hohenschönhausen, este admonestat pe stradă, atunci cînd instituţia primeşte oaspeţi importanţi din zona politică şi diplomatică europeană. Pîlcuri de foşti nostalgici sau foşti lucrători la ceea ce pe vremuri fusese închisoarea STASI pîndesc momentul potrivit să facă ce ştiu mai bine, pe scurt, să defăimeze: „nu-l ascultaţi, este un mincinos!“. Soluţiile împotriva unor astfel de comportamente, preluate parcă din „planuri de măsuri“ comune tuturor fostelor servicii de securitate comuniste, sînt dialogul, căutarea şi găsirea de dovezi, precum şi confruntarea directă cu acuzatorii, chemarea lor în justiţie.

http://www.observatorcultural.ro/Crimele-dictaturilor-din-Europa-de-Est*articleID_24516-articles_details.html

Săpatul este întotdeauna la limita legalităţii

Discurs de deschidere rostit la Simpozionul „Crimele dictaturilor din Europa de Est“ – Berlin, 27 octombrie 2010

Herta MÜLLER

Noul şef al Serviciului Secret ucrainean, Valeri Horoskovski, este în acelaşi timp şi patronul celui mai influent imperiu media din ţară, este membru al Colegiului Suprem al Magistraturii şi membru în Consiliul Băncii Naţionale. Probabil că îşi spune sieşi: „Eu sînt sistemul“. În schimb, el afirmă: „Grija Serviciiilor Secrete trebuie, înainte de toate, să fie apărarea secretelor lor“. Poate de aceea, probabil că va rămîne neclarificată şi dispariţia jurnalistului Vasil Klimentiev. Afirmaţia făcută de Horoskovski este încă valabilă şi astăzi – priveşte toate Serviciile Secrete din proaspetele democraţii est-europene. În România, în decembrie 2006 – deci la 17 ani de la căderea lui Ceauşescu –, preşedintele Băsescu a ajuns la concluzia uimitoare: „regimul comunist din România a fost nelegitim şi criminal“. Cine a interpretat această afirmaţie drept un semnal pentru demararea, fie şi tîrzie, a cercetării crimelor comunismului a fost şi mai surprins, deoarece, în acelaşi discurs, Băsescu a mai declarat: „Ne întrunim astăzi pentru a închide, cu deplină responsabilitate, un capitol sumbru din trecutul ţării noastre“. Măcar această afirmaţie a fost sinceră. Toate procesele începute pînă în acel moment au ajuns într-o fundătură. De aceea, nici unul dintre criminalii regimului comunist nu se află la închisoare, ba mai mult, mulţi dintre ei ocupă posturi-cheie în zona politică şi economică. Al doilea om în rang în Securitatea din Timişoara, Radu Tinu, după căderea lui Ceauşescu, a stat în arest doar doi ani, învinuit de participarea la reprimarea revoltei şi de transportul cadavrelor demonstranţilor în camioanele frigorifice ale abatorului. După doi ani a fost lăsat în libertate din lipsă de probe. Astăzi acordă interviuri şi se mîndreşte că a „plantat“ microfoane în sute de apartamente – printre care şi al meu. În biroul lui, încă mai atîrnă un portret al lui Ceauşescu. Între timp, el a devenit director de filială într-o firmă de asigurări românească ce aparţine acum marelui concern austriac Wiener Städtische. Cea mai mare surpriză este însă că Uniunea Europeană nu se sinchiseşte deloc de astfel de „cariere“. Dar mai rău este că Uniunea Europeană nu se sinchiseşte nici de alte cariere. De exemplu, de cea a lui Marius Oprea, care va lua şi el cuvîntul la această conferinţă. El a publicat cărţi esenţiale despre istoria Securităţii, despre acţiunile acestei instituţii – alături de Partidul Comunist, dar şi după desfiinţarea acestuia, pînă în prezent. Marius Oprea a condus Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului din România. A trebuit să audă iar şi iar vorba „unde nu e cadavru, nu e nici crimă“. Ca răspuns, el a început să caute morţii împrăştiaţi prin toată ţara. Cu o echipă mică şi cu cele mai simple materiale, lopeţi şi mănuşi de plastic, el a dezgropat mulţi morţi, victime ale Serviciului Secret român ai cărui criminali nu au fost niciodată puşi să răspundă pentru faptele lor. A trăit în pericol – a fost împiedicat să muncească, defăimat şi ameninţat. El ştie că în România mai există mii de morminte ascunse. Cu toate acestea, aflat în plină muncă – iar aceasta nu mai este nici o surpriză –, a fost demis de regimul Băsescu. Şi totuşi, el încearcă să îşi ducă munca mai departe, a înfiinţat şi un centru pentru investigarea crimelor comunismului care, desigur, nu este nicicum sprijinit de Statul român. Crima nu se prescrie. De aceea, pînă şi astăzi mai sînt învinuiţi, pe bună dreptate, ofiţeri SS. Criminalii dictaturilor comuniste şi-au aranjat o nouă viaţă şi nu le este teamă de nimic. Trăiesc într-o cultură a lipsei de vină. Această situaţie nu poate să rămînă aşa. Odată am furat o tăbliţă de avertizare de pe un şantier din Timişoara. Pe ea era desenat un bărbat cu o lopată. Am scris pe tăbliţă: „Săpatul este întotdeauna la limita legalităţii“. Un citat din Alexander Kluge. Nu am bănuit pe atunci că această propoziţie trebuie considerată într-un sens atît de propriu. Nu mă gîndisem la săpatul în pămînt, ci la problemele privind dreptatea, la căutarea adevărului. Astăzi, aş putea scrie pe acea tăbliţă: „Săpatul rămîne întotdeauna la limita legalităţii“. Traducere de Corina BERNIC În fotografie: Herta Muller şi Marius Oprea – fotografie realizată după discursul de deschidere al simpozionului „Crimele dictaturilor din Europa de Est“ (Berlin, 27 octombrie 2010)

http://www.observatorcultural.ro/Sapatul-este-intotdeauna-la-limita-legalitatii*articleID_24515-articles_details.html?ref=nf

joi, 2 septembrie 2010

SUSPENDAREA TEMPORARA A PROIECTULUI DE LA BAHNA-NEAMT

Dragi prieteni,

Sunt pus in neplacuta situatie de a va anunta necesitatea suspendarii temporare a proiectului nostru referitor la restaurarea, conservarea si valorificarea muzeal-memoriala a casei Constantin Paduraru din Izvoarele (com. Bahna, jud. Neamt).

Necesitatea suspendarii pentru moment a proiectului este determinata de o situatie in interiorul familiei mostenitorilor imobilului.

Concret, trebuie spus ca familia Constantin si Catinca Paduraru a avut multi copii si respectiv nepoti, in prezent situatia proprietatii imobilului trebuind reglementata de un numar mare de mostenitori.

Desi la inceput nu au existat obiectii cu privire la acordarea statutului de monument istoric si muzeu-memorial, am fost anuntati ca in acest moment au aparut obiectii, la nivelul uneia dintre partile suscesorale, existind interesul unuia din mostenitori de a construi o cladire noua pe locul vechii case Paduraru.

In situatia acestor neintelegeri, Asociatia pentru Memorie Identitara "Carpatii" este pusa in situatia de a suspenda, pentru moment, proiectul de valorificare muzeal-memoriala a casei eroului Constantin Paduraru, si implicit de a anula tabara de munca voluntara ce trebuia sa se desfasoare in zilele de 3, 4 si 5 septembrie la Izvoarele.

Doresc, pe aceasta cale, sa adresez scuze tuturor voluntarilor care se mobilizasera pentru a participa la tabara de restaurare si conservare a acestei case de o mare valoare istorica si etnografica, si care si-au afectat programul personal in acest scop.

Vom reveni cu amanunte referitoare la demersurile noastre de a initia negocieri cu mostenitorul in cauza, in scopul determinarii acestuia sa renunte la demolarea casei. De asemenea, vom continua sa lucram in vederea realizarii, pentru moment, macar a unui muzeu vritual, pe internet.

Speram ca spiritul superior al dragostei pentru trecutul eroic va precumpani inaintea unor interese materiale personale, de altfel, la randul lor, cat se poate de legitime.

Asa sa ne ajute Dumnezeu!

Florin Dobrescu
Presedintele Asociatiei pentru Memorie Identitara Carpatii
tel. 0722749249 // e-mail: asoc.carpatii@gmail.com

marți, 10 august 2010

RESTAURARE, CONSERVARE SI VALORIFICARE MUZEAL-MEMORIALA A UNEI CASE DIN COMUNA BAHNA-NEAMT

Dragi prieteni,

Suntem bucurosi sa va facem cunoscut un nou proiect al Asociatiei pentru Memorie Identitara “Carpatii”, in cadrul caruia dorim sa ne asociem cu Fundatia “Ion Gavrila Ogoranu”.

Este vorba de restaurarea, conservarea si valorificarea memoriala si muzeala a unei case taranesti, identificate de noi in satul Izvoarele (fost Ruptura), din comuna Bahna, judetul Neamt.

Dupa cercetarile efectuate, casa dateaza din jurul anului 1860, fiind construita in tehnica traditionala a paiantei (“valatuci” – conform dialectului local), posedind o prispa sub forma de ceardac, foarte bine conservata, precum si obisnuitul “chillier” (odaita joasa si intunecoasa, situata in spatele casei, sub aplecatoarea acoperisului). Casa nu a suportat nici un fel de interventii modernizatoare, pastrind intacta o arhitectura taraneasca care rareori mai poate fi intalnita atat in satul Izvoarele, cat si in intreaga regiune, datorita parasirii acestui stil, de-a lungul timpului, si adoptarii altor modele arhitecturale. De asemenea, casa pastreaza inca in interior o serie de obiecte de mobilier, uz casnic sau vestimentatie taraneasca, dar si obiecte care amintesc de mobilierul targovetilor de alta data.

Din aceasta perspectiva, apreciem ca imobilul prezinta o valoare etnografica foarte mare.

O importanta deosebita a acestui imobil este cea istorica si memoriala.

Casa a apartinut lui Constantin Paduraru, fost subprefect al judetului Roman si fost detinut politic anticomunist, anterior apartinind socrilor acestuia.

Constantin Paduraru a fost participant activ la miscarile studentesti anticomuniste din perioada anilor 1921-1925, de unde i se tragea in sat si porecla “Studentul”.

El a facut parte din organizatia politica nationalista Liga Apararii National-Crestine, pana in anul 1927, cand s-a alaturat Legiunii Arhanghelul Mihail, intemeiate de Corneliu Zelea Codreanu, Ionel Mota si alti cativa tineri.

In cadrul acestei organizatii a devenit seful judetului Roman, capataind gradul de comandant-ajutor legionar. De altfel, casa lui din comuna Ruptura (azi satul Izvoarele), a fost adeseori locul de popas al lui Corneliu Zelea Codreanu, in timpul peregrinarilor acestuia prin Moldova. Tot in aceasta casa, seful Legiunii i-a botezat lui Paduraru primul copil, pe fetita Cornelia, pastrindu-se pana acum lumanarea de botez.

Constantin Paduraru este mentionat de doua ori in memoriile lui Corneliu Codreanu, intitulate “Pentru legionari”: prima data la capitolul referitor la eforturile de sustinere a revistei “Pamantul stramosesc”, iar a doua oara in capitolul referitor la alegerile partiale din judetul Neamt (1931).

In 1938, in cadrul masurilor represive initiate de regimul totalitar instaurat de regele Carol II, a fost arestat si detinut in lagarul de la Miercurea Ciuc, alaturi de fruntasi ai Miscarii Legionare, dar si de somitati ale culturii romanesti interbelice, precum Mircea Eliade si Radu Gyr. Se mai pastreaza o cruciulita de os, scuptata de Constantin Paduraru in aceasta perioada de detentie.

In perioada septembrie 1940 – ianuarie 1941 a indeplinit functia de prefect al judetului Roman, dupa care a suportat rigorile persecutiei antilegionare promovate de regimul Antonescu.

Nici toamna anului 1944 nu aduce vremuri mai bune pentru Constantin Paduraru si familia sa, el trebuind, asemenea multor luptatori anticomunisti, sa se retraga din fata urgiei sovietice si a colaborationistilor comunisti locali, in zona de munte a judetului Bacau, impreuna cu sotia si copiii, suportind mizeria surghiunului. Destinderea survenita in urma armistitiului temporar survenit intre Nicolae Petrascu – in numele conducerii legionare - si Teohari Georgescu – in numele comunistilor, ii da lui Paduraru ragazul de a se intoarce, cu familia, acasa.

Insa implicarea in organizarea rezistentei anticomuniste ii va aduce, in mai 1948, arestarea, in cadrul represiunii ample initiate de comunisti in randul legionarilor.

Este condamnat si va cunoaste intregul supliciu al lagarelor si inchisorilor politice comuniste, asemenea a sute de mii de detinuti politici. Pe acest drum al calvarului va fi urmat de fiul sau mai mare, Evanghel Paduraru.

Constantin Paduraru va muri la scurt timp dupa eliberarea sa din inchisoare, ca urmare a regimului exterminator de detentie, el ramanand in memoria colectiva a rupturenilor ca un model de demnitate si verticalitate morala, prin raspunsul pe care l-a dat tortionarilor sai, atunci cand a refuzat colaborarea cu acestia: “Eu am depus un juramant, si nu mi-l calc!”

Asadar, demersul nostru cultural vizeaza o dubla destinatie muzeala a acestui obiectiv: cea etnografica si cea memoriala si istorica, de pastrare si perpetuare a memoriei unei personalitati a regiunii acesteia.

Asociatia “Carpatii”, impreuna cu Fundatia “Ion Gavrila Ogoranu”, si-au propus urmatoarele obiective, in cadrul acestui proiect:

  1. Realizarea formalitatilor legale in vederea donarii imobilului din partea urmasilor lui Constantin Paduraru catre Fundatia “Ion Gavrila Ogoranu”, cu scopul explicit al restaurarii, conservarii si valorificarii memoriale si muzeale a acesteia.
  2. Efectuarea demersurilor procedurale pentru clasarea imobilului in lista monumentelor istorice.
  3. Organizarea unei tabere de voluntariat la sfarsitul lunii august a.c., in cadrul careia sa se efectueze, sub coordonarea unui specialist, lucrari de reparatie, renovare si intretinere a imobilului.
  4. Conservarea si reconditionarea obiectelor de mobilier si port popular din interior, amenajarea interiorului in stilul specific epocii, in vederea valorificarii muzeale a specificului traditional al vechilor gospodarii taranesti din regiune.
  5. Introducerea muzeului in circuitul muzeal si turistic al regiunii.
  6. Crearea unui muzeu virtual pe internet, in vederea accesului unui public cat mai larg la informatii referitoare la obiectivul muzeal si la personalitatea lui Constantin Paduraru.
Cu prietenie,

Florin Dobrescu
Presedintele Asociatiei pentru Memorie

Identitara “Carpatii”

miercuri, 4 august 2010

PROIECT: MONUMENTELE REZISTENTEI

Dragi prieteni,

Bunul nostru prieten, fostul detinut politic anticomunist Petre Velescu din Bacau, a lansat o initiativa prin care doreste sa adune intre copertile unui album de calitate grafica deosebita a tuturor monumentelor ridicate de fostii luptatori in rezistenta nationala anticomunista si de fostii detinuti politici.

De la Majadahonda si pana la Aiud, Canal ori Sambata de Sus, mergind pana in Basarabia si Bucovina de Nord, fiecare monument legat de lupta nationala impotriva comunismului va fi reprezentat in album, cu imagini fotografice, precum si cate un scurt istoric.

Asociatia Carpatii si Editura Sanziana a raspuns cu entuziasm initiativei domnului Petre Velescu, si intentioneaza sa coopteze in demersul lor si prestigioasa Fundatie "Ion Gavrila Ogoranu". Intentionam sa incepem acest album cu imagini recente din padurea Dobrina de langa Husi, acolo unde, cel putin in acceptia noastra, a avut loc constituirea primului grup de rezistenta armata anticomunista, in 1919.

In acest sens, adresam un apel catre toti prietenii nostri, fosti detinuti politici sau pur si simplu vietuitori in diferite regiuni ale tarii, sa trimita Asociatiei "Carpatii", pana la data de 30 august a.c., fotografii ale monumentelor din zona respectiva, precum si cateva date istorice: anul realizarii, initiatorii, arhitect, constructor, semnificatie artistica, semnificatie istorica-memoriala, ori date despre lcul de detentie sau tortura in apropierea caruia s-a construit. Orice imagine, document, sau informatie este importanta.

Imaginile si textele pot fi trimise:

- prin e-mail, la adresa: asoc.carpatii@gmail.com.
- prin posta, la adresa: Florin Dobrescu, CP 39, OP 75 - ghiseul nr. 1, Bucuresti.

Relatii suplimentare, la telefon: 0722749249.

Dumnezeu sa ne ajute!

Florin Dobrescu
Presedintele Asociatiei pentru Memorie Identitara "Carpatii"

PROIECT: GUTENBERG 3- DESTINUL TRAGIC AL CASEI CANTACUZINO-GRANICERUL


Dragi prieteni, Va supunem atentiei o noua initiativa a Asociatiei Carpatii, anuntata de altfel in cadrul proiectului mai amplu "Prietenii casei Cantacuzino - Ne vedem in Gutenberg 3". Concret, este vorba de un efort de recuperare a memoriei locului fostei resedinte a printului Zizi Cantacuzino-Granicerul, recent demolata in mod abuziv - consideram noi - si respectiv de pastrare a acestui tezaur memorial in constiinta bucurestenilor, dar nu numai a lor. Mai exact, dorim sa publicam o carte avind cca 80-100 pag, care va cuprinde istoricul casei Cantacuzino si al imprejurimilor imediate, precum si o micromonografie a personalitatii printului Zizi Cantacuzino. In fine, ultima parte a materialului va reprezenta un scurt istoric al distrugerii acestui imobil de o mare valoare memoriala si istorica si respectiv o ilustrare a eforturilor depuse de cateva ONG-uri si personalitati ale culturii in vederea salvarii cladirii. Unul din mobilurile actiunii noastre este acela de a nu face pe placul celor care - dincolo de anumite interese economice - au dorit cu tot dinadinsul stergerea acestui loc memorial de pe fata pamantului si din constiinta bucurestenilor. In felul acesta, memoria generalului Cantacuzino, credem noi, va fi perpetuata mai mult chiar decat daca imobilul nu ar fi fost demolat. Sau, cum spune vorba din batrani: "nu mor caii cand vor cainii!". In acest moment lucram la redactarea cartii si la strangerea unui cat mai mare numar de documente si fotografii care sa ilustreze atat viata printului cat si trecutul resedintei princiare. O mare parte a volumelor se vor distribui gratuit, in special studentilor si elevilor, adica tinerilor, ce,lor vaduviti de trecutul istoric. O alta parte a cartilor se vor vinde in librarii. Fondurile obtinute in urma vanzarii cartii, impreuna cu alte donatii, vor fi intrebuintate la realizarea unui bust de bronz al printului Zizi Cantacuzino, pe care dorim sa obtinem aprobarea sa il amplasam in chiar scuarul aflat la intersectia strazilor Gutenberg cu Silfidelor (actuala piata Ion Cantacuzino). Pe aceasta cale facem un apel la prietenii casei Cantacuzino-Granicerul, la toti cei ce doresc valorificarea memoriei acestei personalitati si a resedintei sale, prin editarea si raspandirea acestei brosuri, sa contribuie la sustinerea financiara a acestui proiect, prin donatii si sponsorizari. Toti cei care vor contribui vor primi la sfarsitul actiunii o dare de seama prin care li se va face cunoscut cum au fost cheltuite, in intregime, fondurile stranse in acest proiect, conform unui principiu al transparentei totale, caruia ii suntem credinciosi. Costul unui prim tiraj este estimat la cca 2000 lei. Cei care vor sa contribuie, sunt rugati sa ne contacteze la tel. 0722749249, sau la e-mail: asoc.carpatii@gmail.com. Donatiile vor fi preluate fie direct, in Bucuresti, fie prin mandat postal la adresa: Florin Dobrescu, CP 39, OP 75 - ghiseul nr. 1, Bucuresti, fie direct in contul: RO74RNCB0074029154270001, BCR sucursala Lipscani-Bucuresti, titular: Dobrescu Florin.

Va multumim!
Ne vedem in Gutenberg 3 !

Florin Dobrescu
presedintele Asociatiei pentru
Memorie Identitara "Carpatii"