LEGIONARII PARAŞUTAŢI DE AVIOANELE MILITARE AMERICANE COMEMORAŢI LA ÎNCHISOAREA JILAVA

În memoria celor 13 luptători anticomunişti se va ridica un monument în Valea Piersicilor, la locul execuţiei lor

---

Sub primii fulgi de zăpadă ai acestei ierni, în prezenţa unui public numeros, alcătuit din foşti deţinuţi politici anticomunişti şi numeroşi tineri continuatori ai spiritului acestora, adunaţi în subterana sinistrului Fort 13 (fosta închisoare Jilava), au adus un omagiu celor 13 luptători anticomunişti paraşutaţi de avioanele militare americane şi executaţi de comunişti la 31 octombrie 1953. Este prima comemorare a acestor eroi desfăşurată chiar pe locul execuţiei lor. Organizatorii, Federaţia Română a Foştilor Deţinuţi Politici Luptători Anticomunişti şi Fundaţia Ion Gavrilă Ogoranu, precum şi reprezentanţii Asociaţiei pentru Memorie Identitară "Carpaţii", au declarat că acţiunea trebuia să se desfăşoare în afara incintei fortului, în locul numit Valea Piersicilor, unde a avut loc mai exact uciderea eroilor, dar lapoviţa şi ninsoarea făcuseră impracticabil accesul publicului şi oficialităţilor în acel loc.

Ceremonia a început printr-o slujbă tradiţională de pomenire a celor comemoraţi, oficiată de un sobor de preoţi şi călugări sosiţi de la mănăstirea Petru Vodă, jud. Neamţ. Totul s-a petrecut într-unul din gangurile principale ale subteranei, decor înfiorător, care însă, în prezenţa lumânărilor aprinse şi a ecourilor slujbei religioase, a creat asistenţei o stare sufletească ieşită din comun.

Tot timpul ceremoniei, câţiva tineri naţionalişti, reprezentanţi ai Fundaţiei Ogoranu, au flancat adunarea, purtînd drapele tricolore în bernă.

A luat cuvântul dl Florin Dobrescu, secretarul Fundaţiei Ion Gavrilă Ogoranu, care a reamintit celor prezenţi adevărul istoric al episodului comemorat, şi anume faptul că, între 1949 şi 1953, între Mişcarea legionară condusă de Horia Sima şi respectiv serviciile secrete militare americane şi franceze, s-a desfăşurat o colaborare, concretizată în instruirea unor voluntari legionari în baze militare americane din Franţa şi Germania de Vest, care ulterior au fost paraşutaţi în România ocupată de armatele sovietice, pentru a desfăşura activităţi cu caracter informativ şi de subminare a regimului comunist, în perspectiva declanşării unui război între blocul NATO şi URSS. Întregul proiect a fost avizat de preşedinţii american Harry S. Truman şi respectiv francez Vincent Auriol.

Majoritatea echipelor paraşutate au rezistat mai mult de doi ani, fiind în cele din urmă capturate de Securitate, în urma unor trădări.

Judecaţi şi condamnaţi la moarte într-un proces cu mare răsunet atât în presa comunistă, cât şi în mass-media occidentală, cei 13 paraşutaţi şi sprijinitori locali ai acestora, au foste executaţi la 31 octombrie 1953, în Valea Piersicilor, de lângă închisoarea Jilava.

Florin Dobrescu a ţinut să exprime recunoştinţa organizatorilor faţă de piloţii militari americani, care şi-au riscat viaţa în acele operaţiuni, precum şi faţă de conducerea de atunci a SUA şi Franţei, pentru sprijinul dat acestor luptători în lupta pentru eliberarea poporului român.

El a delâns faptul că adevărul despre cei 13 eroi paraşutişti şi sprijinitori ai lor este aproape necunoscut la 21 de ani de la Revoluţia anticomunistă din decembrie 1989, precum şi faptul că aceştia nu au încă un monument unde să poată fi comemoraţi anual, în mod oficial.

Cu acest prilej, Dobrescu a anunţat demararea de către Fundaţia Ogoranu a proiectului realizării unui monument în Valea Piersicilor, la locul execuţiei celor 13.

El a ţinut să mulţumească Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor din Ministerul Justiţiei pentru suportul acordat foştilor deţinuţi politici prin crearea posibilităţii de a comemora eroii anticomunişti în interiorul Fortului 13 Jilava, locul unde au suferit şi mulţi dintre ei au murit.

Prezentă la ceremonie, venită cu greu la Jilava, în ciuda vârstei de 82 de ani, doamna Ileana Samoilă, sora eroului Ion Samoilă, unul din legionarii paraşutaţi, a vorbit, impresionînd asistenţa până la lacrimi. D-sa a evocat modul în care fratele său a înţeles să renunţe la tihna vieţii din exil şi să plece la luptă, sacrificîndu-şi tinereţea şi viaţa. D-na Samoilă a evocat şi suferinţele sale, arestată şi anchetată deşi era însărcinată, fiind nevoită să nască în închisoare, precum şi calvarul întregii familii Samoilă – toţi fraţii săi, mama sa şi rudele apropiate executînd în total 65 de ani de detenţie, doi membri ai familiei murind – unul executat, iar altul, o verişoară, la închisoarea Gherla.

D-na Ileana Samoilă a deplâns faptul că, de 20 de ani, în ciuda regimului de libertate, reprezentanţii statelor occidentale, precum şi oficialităţile româneşti nu s-a interesat deloc de cei 13 eroi şi de sprijinitorii lor. De asemenea, d-sa a adeplâns faptul că, deşi a depus cereri de obţinere a titlului de luptător în rezistenţa anticomunistă pentru fratele său, Ion Samoilă, precum şi pentru ea şi ceilalţi fraţi ai săi, toţi foşti deţinuţi politici, au fost respinse de autorităţi ca neîndeplinind condiţiile legale. Ileana Samoilă a declarat că nu doreşte compensaţii materiale pentru sacrificiile făcute, dar consideră ofensatoare nedreptatea de a nu i se recunoaşte calitatea de luptător în rezistenţa anticomunistă.

Dl Constantin Iulian, preşedintele Federaţiei Române a Foştilor Deţinuţi Politici Luptători Anticomunişti, a strigat apelul morţilor. Numele celor 13 eroi executaţi în urmă cu 57 de ani au fost strigate pe rând, asistenţa răspunzînd pentru fiecare prin: „Prezent!”

Întreaga ceremonie s-a încheiat prin intonarea imnului legionarilor căzuţi.

http://www.youtube.com/watch?v=YA7u4mzQZog
http://www.youtube.com/watch?v=IDcCY2pMcD8
http://www.youtube.com/watch?v=9v8bcH66--w

ATENTAT LA MEMORIE! DEMOLAREA BUCUREŞTIULUI ISTORIC

ÎNTRE CANALII ŞI LICHELE...

DE LA CEAUŞESCU LA OPRESCU - CUM SE DISTRUGE MEMORIA IDENTITARĂ A UNUI ORAŞ...

de Doina Vella

vicepreşedinte Asociaţia PRO_DO_MO

10 decembrie 2010

12H30: am ajuns la intersectia Buzesti-Berzei. Nu stiu daca se mai poate salva ceva, mi-e teama ca nu, dar stiu ca trebuie macar sa lasam celor care vin dupa noi o marturie a ceea ce a fost aceasta cladire din Bucuresti – primul ei proprietar, caruia ii datoram aceasta bijuterie arhitectonica, istoria ei, imagini din exterior si interior, documente de arhiva. O poveste si citeva imagini pentru un secol de trairi zbuciumate.

Ma gindesc – daca tot se darima – care e problema sa ma lase si pe mine acolo pret de juma de ceas sa fac niste fotografii in interior? In definitiv, e ultima mea sansa sa las o marturie a ce a fost acolo. Ultima noastra sansa pentru o datorie de memorie. Si de onoare.

Hotarit lucru, sunt intotdeauna pe alta planeta si am rationamente de mutant. Ceea ce mi se parea relativ simplu si destul de evident nu se adevereste la fata locului. Intru pe o deschidere intre cearceafurile care blocheaza trotuarul. O mica adunare de mercenari in ale constructiilor ma priveste uluita: ce naiba caut acolo? Ma recomand si intreb cine sunt ei. Pai nu se vede? Nu se vede, ca nu aveti panou de santier. Se vede, zic ei, ca scrie pe utilaje. Silly me! Si daca erau inchiriate? Intreb de seful de santier. Exista. Este chemat. Dl. Placianu pare OK. Il intreb ca fac acolo: demoleaza? Imi explica ca dezafecteaza. Lingvistul din mine tresare: Adica? Adica scoatem tocaria. In ce scop? ....... Si ce faceti cu ea? O ducem. Unde o duceti? Intr-un depozit. Intr-un depozit unde? Intr-un depozit al societatii noastre. Seriooooos?

Dl. Placianu imi spune ca imi trebuie aprobarea primariei – in calitate de proprietar - si ca, daca o obtin, pot sa fac fotografii. Ok, zic eu. Ii comunic ca il sun pe arhitectul sef al Capitalei si asta si fac, de fata cu el. Dl. Patrascu imi promite un raspuns in maxim un sfert de ceas. Ii comunic dlui Placianu ca intr-un sfert de ora se va rezolva, iar el ma roaga sa astept in afara ariei santierului „pentru ca e periculos” sa stau acolo. Imi dau seama, mult mai tirziu, ca e periculos, intr-adevar, dar nu pentru mine. Pentru ei.

Inca n-am invatat ca – daca am ajuns la locul crimei – trebuie sa ramin naibii acolo batuta in cuie pina obtin probele pe care le caut. Cum am facut imprudenta sa ies de pe santier, totul se baricadeaza in urma mea. Se bate in cuie blestematul ala de cearceaf – doi muncitori se suie in graba in nacela ca sa ridice un cearceaf mult mai inalt. La ce-o folosi, nu stiu, ca doar nu ma ridic in zbor (desi... nu se stie niciodata! Mai bine sa fie precauti!) Urca in mod amenintator aproape deasupra capului meu, doar-doar m-oi da deoparte, ceea ce nu se intimpla. In mod evident nu vor sa fotografiez nici acoperisul. Un muncitor mai spatos blocheaza cu spinarea locul pe unde tocmai iesisem. Intre timp, dl. Patrascu m-a sunat: am permisiunea dlui Maximilian Constantinescu – seful dlui Stanislav (zbirul care sperie locuitorii din zona ca sa elibereze locurile cit mai rapid). Trebuie sa-l identific pe dl. Stanislav: se pare ca e aussweiss-ul meu. Nu mai am cu cine sa vorbesc, dl. Placiala e la telefon undeva, in maruntaiele cladirii. Va veni cind va termina. Eu stiu deja ca e o convorbire care nu se va termina niciodata. Dl. Stanislav nu e prin preajma. Nu are pe cine sa ameninte pe-aici. Probabil ca isi exercita fumurile de dragon ceva mai jos, spre Plevnei. Se racneste la mine de peste cearceaf ca trebuie sa am o aprobare SCRISA. Un sfert de ceas mai devreme era suficienta una verbala. S-a intimplat ceva, domnilor, si nu stiu eu?

Ce urmeaza e de-a dreptul hilar: eu tot strig ca vreau sa vorbesc cu dl. Placianu, ca am permisiunea sa intru sa fac fotografii. Trag de cearceaf in jos, imi rup unghiile si ma ranesc la buza cu o sirma care cade de sus. Hmmmm, periculos, intr-adevar, santierul asta. In spatele cearceafului, aceleasi mutre, mai congestionate ca adineaori. Fotografiez de zor, nu ca mi-ar folosi la ceva, dar cind nu te poti apara in fata unui buldozer, aparatul de fotografiat e ultima arma – probabil derizorie - care iti ramine. Apare Nicusor care cheama politia. M-am enervat. Il sun pe presedintele EUROCONSTRUCT – Catalin Popescu (am apucat sa iau numarul acestuia de la dl. Placianu cit mai eram inca „prieteni”). Nu raspunde. Insist. Imi raspunde, in fine: ii spun ce vreau, ii spun ca am primit incuviintarea de la .... Imi spune ca daca il suna pe el direct este OK. Il intreb in mod specific: care dintre cei trei? Dl. Patrascu? Dl. Maximilian Constantinescu ? Sau dl. Stanislav? Imi raspunde ca oricare dintre ei.

Il sun din nou pe dl. Patrascu. Dl. Patrascu il suna pe respectivul director general sau presedinte sau whatever. Eu il sun din nou pe Catalin Popescu. Si-aici, mare surpriza. De fapt, dl. Popescu trebuie sa fie sunat chiar de primarul Oprescu. De ce? Intreb eu. Mi-ati promis, doar! Pentru ca e periculos sa intrati, cladirea se poate prabusi in orice clipa. Aici .... aici intervine sublimul mioritic autohton. Adica... daca dl. Oprescu imi da aprobarea, cladirea o sa fie mai putin periculoasa?????? Dl. Popescu e si el un mercenar. Pentru bani, renunta si la logica si la bunul simt elementar, cel care ar face diferenta intre el, o fiinta umana in principiu, si un bizon. Dar, in fond, de ce sa jignim bizonul?

Dl. Patrascu se straduie. Imi spune ca exista un raspuns negativ de la primar – dar nu e de la Oprescu propriu-zis, ci de la cabinetul acestuia. Si ca l-a sunat pe soferul cu care umbla primarul prin tirg azi ca sa-l anunte ca... Bine-bine, imi convine si asta. Vorba prietenei mele Roxana, „beggars can’t choose”... and I’m the beggar, now... Intre timp, m-am defulat sunind la Adevarul si dind un interviu la TVR1. Dar tot n-am facut fotografii...

Astept in continuare ca soferul de azi al primarului Oprescu sa ii comunice acestuia ca exista o tembela care asteapta aprobarea lui ca sa faca fotografii intr-o cladire pe cale de a fi dezafectata spre a fi demolata. In graba, reflectez (din nou) la faptul ca patru ani de studii de lingvistica urmate de o viata de perfectionare in domeniu nu-mi folosesc la nimic. Nu stiu ce inseamna „dezafectare” si care ar fi diferenta intre „dezafectare” si „demolare”. Nu pot decit sa fac paralela intre purgatoriu si iad. Intre timp, in loc de mult asteptatul telefon apar doi mascati. Nicusor zice (si deslusesc o mica licarire de speranta in ochii lui): „Hai sa vedem!” Ne ducem sa vedem....

Uneori as vrea sa ma filmeze cineva. Sa vad ce fata fac in anumite situatii comico-grotesti. Ma simt extrem de onorata sa va anunt ca mascatii au venit la comanda primariei ca sa imi interzica accesul pe santier, pentru ca a vrea sa faci citeva fotografii unei cladiri istorice (chiar daca nu clasate!) in curs de demolare - pentru a lasa aceasta marturie neamului de azi si de miine - este o pornire condamnabila, care trebuie stavilita cu orice pret.

In cazul de fata, pretul este cel al ridicolului la care se supun autoritatile cu asemenea atitudini. Dl. Catalin Popescu - EUROCONSTRUCT- este un mercenar. Inclin sa cred ca este un mercenar suficient de bine platit ca sa-si permita sa nu aiba o constiinta. Ceilalti, dl. Placianu si amaritii de pe santier sunt niste trepadusi. In mod normal, vorbesc despre orice fiinta umana cu respect. Din principiu. Dar atitudinea oamenilor pe care i-am intilnit astazi acolo nu merita respect. Intre hlizeala imbecila si curvasaria oportuna... nu exista loc pentru valorile mele. Ei ma neaga pe mine cu tot ceea ce reprezint.

O ora din viata mea. Una din ultimele ore ale unei zone mitice ale orasului meu. Sa demolezi o cladire e echivalent cu a lua viata unui om. E ireversibil.

Ce urmeaza este mesajul meu personal catre primarul Oprescu:

Domnule primar general,

Vocea mea e doar o singura voce. Dar nu este o voce oarecare: este vocea unei persoane inteligente, sensibile, educate si integre. Pina la viitoarele alegeri – la care sperati sa fiti reales - va voi demonstra ca printre potentialii Dvs. alegatori exista sute de mii de persoane inteligente, sensibile, educate si integre care, stimate domnule Oprescu, va vor da in git (cu tot respectul cuvenit, desigur!). In orizontul 2012, sunteti un viitor fost primar. Un cadavru politic ambulant.

OGORANU S-A REÎNTORS ÎN FĂGĂRAŞ !

“PORTRETUL LUPTĂTORULUI LA TINEREŢE” LANSAT CU SUCCES ÎN CAPITALA DEMNITĂŢII ROMÂNEŞTI !

700 de persoane au făcut neîncăpătoare sala Casei de Cultură din Făgăraş !

După spectacolele de gală prilejuite de lansarea oficială la Bucureşti şi Cluj, era firesc ca filmul „Portretul eroului la tinereţe” să fie lansat în mod oficial şi în capitala Ţării Făgăraşului, locul desfăşurării epopeei lui Ogoranu şi a grupului său de luptători anticomunişi. Din acest punct de vedere, spectacolul de gală desfăşurat miercuri 23 noiembrie 2010, la Casa de Cultură din municipiul Făgăraş, sub egida Monitorului de Făgăraş şi Fundaţiei „Ion Gavrilă Ogoranu”, s-a dorit a avea o semnificaţie în primul rând simbolică.

Şi totuşi, cine s-ar fi aşteptat ca o mulţime de aproape 700 de persoane, foarte mulţi veniţi din satele Ţării Făgăraşului, să facă neîncăpătoare sala Casei de Cultură din municipiu, a cărei capacitate este de 500 de locuri.

Ceea ce s-a petrecut miercuri începînd cu ora 16,3o la Făgăraş este greu de descris în cuvinte. Intensitatea emoţiei colective, starea de spirit copleşitoare, bucuria amestecată cu lacrimi, senzaţia iminentă a prezenţei sufletelor celor morţi în Rezistenţa armată anticomunistă printre cei prezenţi, iată vorbe care, în faţa evenimentului, sunt neputincioase.

În publicul ce nu mai încăpea în sală, s-au aflat şi urmaşii, familiile luptătorilor anticomunişti ai Grupului Carpatin Fagărăşan (grupul Gavrilă), din toate localităţile Ţării Făgăraşului. Ultimul supravieţuitor al grupului, Ion Ilioi, bolnav şi nevăzător, a fost adus de familie în seara premierei. În ziua următoare împlinea 81 de ani. Sala i-a adresat aplauze îndelungi, toţi cei prezenţi ridicându-se în picioare, în timp ce eroul Ilioi plângea.

Foştii luptători se reîntâlnesc. Părintele Ioan Glăjar îl salută pe Ion Ilioi

Moderatorul festivităţii, Lucia Baki, a reamintit numele tuturor luptătorilor şi poreclele lor, după fiecare nume urmînd aplauzele sălii. Un lung moment de reculegere pentru cei căzuţi, apăsător precum tăcerea sacrificiului lor, a fost aplaudat ulterior îndelung.

Lucia Baki şi Constantin Popescu

Emoţiile şi lacrimile prezente pe feţele tuturor celor din sală, nu l-au ocolit nici pe regizorul Constantin Popescu jr.. Organizatorii au oferit acestuia un premiu de excelenţă pentru ,,iniţiativa şi curajul de a prezenta lupta anticomunistă din Ţara Făgăraşului“. Premiul a fost acordat pe scenă, regizorul fiind foarte emoţionat şi surprins de gestul redacţiei “Monitorul de Făgăraş”.

A urmat proiectia, varianta lungă a filmului, cu durata de 3 ore. Publicul a urmărit filmul cu mult interes, într-o linişte mormântală.

Au fost cîţiva localnici, cei care au trăit evenimentele atunci, care au plecat după o oră de proiecţie, neputînd suporta retrăirea durerii şi suferinţei ce brăzdează întreaga peliculă. Este şi cazul profesorul Marius Moga, cel care a copilărit peste drum de casa lui Olimpiu Borzea din Viştea de Jos, unde a trăit teroarea Securităţii. Soţia sa, fiica lui Ioniţă Greavu, unul din sprijinitorii grupului, martirizat de Securitate, nu a putut participa din cauza emoţiilor.

La manifestare au participat: întreaga echipă de actori, producătorii, distribuitorii filmului, reprezentanţii HBO.

Au fost prezenţi în sală: urmaşii lui Ion Gavrilă Ogoranu, nepoţii, una din surorile sale, Coriolan Baciu, legatarul testamentar al eroului şi preşedintele Fundaţiei “Ion Gavrilă ogoranu”. De a semenea, foştii detinuţi politici: dr. Telea de la Sibiu (86 de ani), prof. univ. dr. docent Ioan Grecu din Cluj (91 de ani), iar de la Braşov: Octavian Bjoza, preşedintele AFDPR, d-nii Urdea, Neculae Purcarea şi mulţi alţii; deasemenea, de la Blaj, de la Sibiu, nepoţii lui Ioan Halmaghi. Familiile tuturor celor implicaţi direct sau indirect în Rezistenţa anticomunistă Făgăraşană.

Au mai fost prezenţi: prefectul Ioan Gonţea, senatorul Marian Rasaliu, consilierii judeţeni din partea PSD, UDMR, presedinţii filialelor PDL şi PSD din Braşov şi Făgăraş, directori ai unor instituţii din Făgăraş şi Braşov.

Nu au răspuns invitaţiilor: primarul Făgăraşului, viceprimarul şi consilierii locali din Făgăraş din partea tuturor partidelor.

Organizatorii au prezentat şi o expoziţie de fotografie cuprinzînd documente şi imagini legate de viaţa militanţilor în rezistenţa anticomunistă Ţara Făgăraşului: grupul Gavrilă înainte de arestare şi după arestare, portretele celor executaţi, reţeaua de sprijin din satele făgărăşene şi documente din arhivele Securităţii.

Realizatorii filmului şi actorii s-au declarat impresionaţi de expozitie, de întraga organizare şi de prezenţa în sală.

,,O astfel de organizare şi primire n-am avut niciunde. Este impresionant modul în care s-a petrecut totul aici, la Făgăraş, în această seară. O sală plină ca aici n-am avut nici la Bucureşti sau la Cluj, unde am avut spectacole de gală“, a declarat regizorul Constantin Popescu jr., aprobat de tatăl său şi de actorii şi producătorii prezenţi.

Aceştia au stat mult timp cu Ion Ilioiu, ultimul supravieţuitor al Grupului Carpatin de Rezistenţă din Munţii Făgăraşului, pe care l-au condus până acasă după eveniment. Deosebit de impresionant a fost momentul în care tinerii actori i-au sarutat mâinile bătrânului luptător martirizat de Securitate, s-au fotografiat şi s-au filmat alături de el.

Pentru întreaga organizare şi reuşita evenimentului se datorează mulţumiri d-nei Lucia Baki, redactor şef al ziarului Monitorul de Făgăraş şi membru în conducerea Fundaţiei “Ion Gavrilă Ogoranu” şi echipei sale. De asemenea, se cuvin muţumiri d-lui Cătălin Beltechi, membru al Fundaţiei “Ogoranu”, pentru minunatele aranjamente florale care au înfrumuseţat interiorul Casei de Cultură din Făgăraş cu ocazia acestui eveniment.

Sâmbătă şi duminică 27 şi 28 noiembrie, vor avea loc la Făgăraş proiecţii pentru publicul larg.

Florin Dobrescu

OGORANU PE MARILE ECRANE ! "PORTRETUL LUPTATORULUI LA TINERETE". DIN 19 NOIEMBRIE IN CINEMATOGRAFE !

Va prezentam site-ul oficial al filmului artistic "Portretul luptatorului la tinerete", realizare cinematografica in regia lui Constantin Popescu Jr., inspirata din viata grupului de partizani anticomunisti condus de Ion Gavrila Ogoranu, pe versantul nordic al masivului fagaras, intre 1948 si 1957.

Din 19 noiembrie in cinematografe!

http://www.portretulluptatorului.ro/

Trailerul oficial:

http://www.youtube.com/watch?v=c2mSiJ8nh6A&feature=player_embedded

BOMBA IN JUSTITIE ! TURNUL MILLENIUM DE LANGA CATEDRALA SF. IOSIF VA FI DEMOLAT.

Bomba in Justitie! Turnul Millenium se va demola! CA Suceava a anulat autorizatia de construire data abuziv de primarul Chiliman si a desfiintat decizia scandaloasa a CA Ploiesti.

Joi, 04 Noiembrie 2010 15:26 | Scris de A.A.S - R.S |

Justitia si-a salvat onoarea in cazul Turnului Millenium, construit la opt metri de Catedrala Romano Catolica Sf. Iosif, din Bucuresti (monument istoric) gratie unei autorizatii de construire emisa abuziv de primarul Sectorului 1, Andrei Chiliman. Curtea de Apel Suceava a pronuntat, miercuri, 3.11.2010, un verdict exemplar in dosarul in care Arhiepiscopia Romano Catolica si Primaria Capitalei au cerut revizuirea deciziei irevocabile nr. 1025/25.06.2009 pronuntata de Curtea de Apel Ploiesti - Sectia contencios administrativ (dosar nr. 7222/120/2007), prin care trei judecatori au acreditat ideea, in pofida tuturor realitatilor, ca turnul Millenium a fost construit legal. Este una dintre putinele situatii din Justitia romana in care, intr-un dosar cu o miza de sute de miloane de euro, o decizie irevocabila este desfiintata pe calea revizuirii.

Judecatorii suceveni - un exemplu de urmat!

Verdictul dat de Curtea de Apel Suceava este urmatorul: „Admite cererea de revizuire. Schimba in totalitate decizia nr. 1025/25.06.2009 pronuntata de Curtea de Apel Ploiesti- Sectia comerciala, de contencios administrativ si fiscal in dosarul nr. 7222/120/2007 si in rejudecare, respinge recursurile formulate de paratii Primarul Sectorului 1 Bucuresti si S.C. Millenium Building Development S.R.L. Bucuresti impotriva sentintei nr. 122/27.02.2009 a Tribunalului Dambovita ca nefondată. Irevocabila.” (vezi facsimil)

Pentru cei care nu cunosc sirul hotararilor judecatoresti din acest caz, precizam ca in februarie 2009 Tribunalul Dambovita a decis anularea autorizatiei de construire emisa de Primaria Sectorului 1 pentru afaceristii de la firma Millenium Building Development SRL. Insa in iunie 2009, in recurs, Curtea de Apel Ploiesti “a intors-o ca la Ploiesti”, a admis recursul firmei Millenium si a respins actiunea Arhiepiscopiei, care solicitase anularea autorizatiei de construire. Decizia CA Ploiesti a fost irevocabila insa, asa cum am aratat, in revizuire unde cauza a fost stramutata intr-o zona din afara celei de influenta al articanilor turnului Millenium, aceasta a fost desfiintata. Amintim ca decizia irevocabila a Curtii de Apel Ploiesti desfiintata miercuri, in revizuire, de judecatorii suceveni a fost data de trei judecatori asupra carora au planat grave acuzatii de coruptie. Surse neavizate au acreditat chiar ideea transmiterii unei sume de 100.000 euro in acest scandat. Reprezentantii Arhiepiscopiei Romano Catolice au oferit presei, in 2009, numele celor trei judecatori de la CA Ploiesti: Alexandrina Urleteanu, Valentin Nita si Maria Pohoata, despre care au conchis ca "vor ramane pentru multa vreme in cartea neagra a istoriei Bucurestiului". Ei i-au acuzat pe magistrati ca au inchis ochii la "sirul lung de ilegalitati si infractiuni comise timp de zece ani de catre reprezentanti de varf ai autoritatilor statului" pentru a ingenunchia adevarul unor "grupuri de interese", care au folosit "case mari de avocatura, cu relatii pana la varful Ministerului Justitiei si a altor foruri". Vorbitorii au prezentat presei un voluminos dosar de documente, care continea si o expertiza realizata in 2007, de experti din Italia. Potrivit concluziilor acestei expertize, turnul Millenium, ridicat la doar opt metri distanta de Catedrala Sf. Iosif, transmite continuu vibratii de joasa frecventa. Iar in cazul unui seism de orice magnitudine, oscilatiile care se vor transmite vor afectata grav edificiul, care este un monument istoric cu structura din zidarie si se va pune in pericol viata preotilor si credinciosilor.

Primarul Sectorului 1 Andrei Chiliman este bun de plata

Pentru artizanii afacerii Turnul Millenium, care au fost ajutati de fostii primari ai Capitalei, Traian Basescu si Adriean Videanu, sa primeasca abuziv doua parcele de teren din domeniul public, fara de care cladirea nu se putea construi, greul de abia incepe. Pentru ca Arhiepiscopia nu se va opri aici si va cere, si pe buna dreptate, demolarea turnului. Si chiar va avea sustinerea Primariei Capitalei. Sute de milioane de euro au fost investiti la disperare in aceasta afacere. Iar acum proprietarii constructiei vor trebui sa-si recupereze cumva banii investiti. De la cine? Cel mai probabil de la primarul Andrei Chiliman (foto) si de la Primaria Sectorului 1, care au emis frauduloasa autorizatie de construire! Se preconizeaza un adevarat circ. Poate aude si DNA!

Patronii Turnului Millenium (Catedral Plaza) califica sentinta CA Suceava “obscura, dubioasa si tardiva”

La scurt timp dupa aflarea verdictului Curtii de Apel Suceava, patronii Turnului Millenium (Catedral Plaza) au dat publicitatii unl comunicat de presa. „Decizia Curtii de Apel Suceava – obscura, dubioasa si tardiva, avand in vedere ca proiectul Cathedral Plaza este finalizat si intrat in circuitul civil, Millennium Building Development califica decizia Curtii de Apel Suceava privind revizuirea cauzei in dosarul Cathedral Plaza drept tardiva și fara efecte directe asupra proiectului imobiliar, cladirea fiind deja finalizata la aceasta data. Faptul ca am terminat cladirea si avem primii chiriasi deja, nu inseamna ca nu vom ataca hotararea abuziva a Instantei de la Suceava pe toate caile legale oferite de legislatia romaneasca, inclusiv cea penala“ declara Millennium Building Development, firma care dezvolta proiectul Cathedral Plaza. Avem incredere in continuare in intelepciunea și echidistanta instantelor de judecata din Romania, in ciuda presiunilor mediatice și piedicilor ridicate in permanenta de Arhiepiscopia Romano-Catolica. Trebuie sa inteleaga faptul ca traim intr-un stat de drept in care nimeni nu se poate situa deasupra legii și cu atat mai putin instiga la incalcarea legii, și sa puna astfel capat hartuielilor legale la care a supus compania noastra timp de ani de zile“ - a declarat Daiana Voicu, purtatorul de cuvant al SC Millenium Building SRL dezvoltatorului.

„Crimele dictaturilor din Europa de Est“ „Crimele dictaturilor din Europa de Est“

Corina BERNIC

Între 27 şi 29 octombrie, Literaturhaus Berlin, Robert Bosch Stiftung şi Memorialul Berlin-Hohenschönhausen (fosta închisoare de maximă siguranţă a STASI) au organizat la Berlin o conferinţă internaţională intitulată „Crimele dictaturilor din Europa de Est“. Invitaţi au fost istorici, cercetători, membri de ONG-uri, reprezentanţi ai unor asociaţii de foşti deţinuţi sau persecutaţi politici, directori şi reprezentanţi ai unor importante muzee şi memoriale din Belarus, Bulgaria, Cehia, Estonia, Germania, Letonia, Polonia, România, Ungaria.

La 20 de ani de la căderea dictaturilor comuniste din Europa de Est, problema confruntării cu trecutul recent rămîne încă o chestiune nu doar nerezolvată, ci şi neacceptată ca necesitate morală, în cele mai multe cazuri. În statele fost comuniste nu există încă o bază legislativă serioasă, care să înlesnească demersurile de a-i repune în drepturi pe cei care au fost politic prigoniţi şi de a-i chema la răspundere pe foştii criminali. Nerezolvarea juridică şi tăcerea privind istoria recentă a acestei regiuni au dus pînă la urmă la refacerea unor vechi structuri de putere care nu au avut alt efect decît deformarea şi schimonosirea unor societăţi aflate în pragul unor aşa-numite „proaspete democraţii“.

Indiferenţa faţă de victimele dictaturilor comuniste, încercarea de minimalizare sau de negare a istoriei recente sînt constante comune ale acestui spaţiu geografic. Cu toate diferenţele politice, sociale şi de istorie recentă, aceste constante se manifestă asemănător în mai toate ţările care au avut de suportat zeci de ani de dictatură – de la blocarea directă, fără ascunzişuri, sau neacceptarea analizelor privind trecutul comunist, cum este cazul din Belarus, pînă la mimarea anticomunismului, frînarea şi descurajarea cercetărilor pe linii instituţionale sau politizarea unor instituţii şi utilizarea lor în diverse interese partizane.

Conferinţa lansată miercuri, 27 octombrie, de către Ernest Wichner (Literaturhaus Berlin), Hubertus Knabe, Helmuth Frauendorfer (Memorialul Berlin-Hohenschönhausen), prof. dr. Joachim Rogall (Robert Bosch Stiftung) a fost inaugurată de Herta Müller, al cărei discurs, Săpatul este întotdeauna la limita legalităţii – publicat în exclusivitate, în acest număr al revistei Observator cultural –, a iniţiat deja, din prima zi, deschiderea către o discuţie deschisă şi lipsită de orice urmă de echivoc. Pe parcursul a trei zile de conferinţă, s-au analizat teme-cheie privind rolul arhivelor şi al istoriei orale în confruntarea cu un trecut ai cărui actori şi victime trăiesc printre noi, rolul justiţiei în repunerea în drepturi a victimelor, al mass-mediei, al asociaţiilor foştilor deţinuţi politici şi statutul lor în fiecare ţară. Despre problema stringentă a confruntării corecte, din punct de vedere legislativ, la nivel european, cu trecutul şi crimele comunismului au amintit: prof. dr. Penka Angelova, fondatoarea Societăţii „Elias Canetti“ din Ruse, Marius Oprea, fostul preşedinte al IICCMER, dr. Kazimierz Wóycicki (fost director al Institutului pentru Memorie Naţională, Varşovia) şi Hugo Diederich (vicepreşedintele Uniunii Federale a Victimelor Stalinismului, Berlin).

Helmuth Frauendorfer amintea, la un moment dat, cum dr. Hubertus Knabe, directorul Memorialului Berlin-Hohenschönhausen, este admonestat pe stradă, atunci cînd instituţia primeşte oaspeţi importanţi din zona politică şi diplomatică europeană. Pîlcuri de foşti nostalgici sau foşti lucrători la ceea ce pe vremuri fusese închisoarea STASI pîndesc momentul potrivit să facă ce ştiu mai bine, pe scurt, să defăimeze: „nu-l ascultaţi, este un mincinos!“. Soluţiile împotriva unor astfel de comportamente, preluate parcă din „planuri de măsuri“ comune tuturor fostelor servicii de securitate comuniste, sînt dialogul, căutarea şi găsirea de dovezi, precum şi confruntarea directă cu acuzatorii, chemarea lor în justiţie.

http://www.observatorcultural.ro/Crimele-dictaturilor-din-Europa-de-Est*articleID_24516-articles_details.html

Săpatul este întotdeauna la limita legalităţii

Discurs de deschidere rostit la Simpozionul „Crimele dictaturilor din Europa de Est“ – Berlin, 27 octombrie 2010

Herta MÜLLER

Noul şef al Serviciului Secret ucrainean, Valeri Horoskovski, este în acelaşi timp şi patronul celui mai influent imperiu media din ţară, este membru al Colegiului Suprem al Magistraturii şi membru în Consiliul Băncii Naţionale. Probabil că îşi spune sieşi: „Eu sînt sistemul“. În schimb, el afirmă: „Grija Serviciiilor Secrete trebuie, înainte de toate, să fie apărarea secretelor lor“. Poate de aceea, probabil că va rămîne neclarificată şi dispariţia jurnalistului Vasil Klimentiev. Afirmaţia făcută de Horoskovski este încă valabilă şi astăzi – priveşte toate Serviciile Secrete din proaspetele democraţii est-europene. În România, în decembrie 2006 – deci la 17 ani de la căderea lui Ceauşescu –, preşedintele Băsescu a ajuns la concluzia uimitoare: „regimul comunist din România a fost nelegitim şi criminal“. Cine a interpretat această afirmaţie drept un semnal pentru demararea, fie şi tîrzie, a cercetării crimelor comunismului a fost şi mai surprins, deoarece, în acelaşi discurs, Băsescu a mai declarat: „Ne întrunim astăzi pentru a închide, cu deplină responsabilitate, un capitol sumbru din trecutul ţării noastre“. Măcar această afirmaţie a fost sinceră. Toate procesele începute pînă în acel moment au ajuns într-o fundătură. De aceea, nici unul dintre criminalii regimului comunist nu se află la închisoare, ba mai mult, mulţi dintre ei ocupă posturi-cheie în zona politică şi economică. Al doilea om în rang în Securitatea din Timişoara, Radu Tinu, după căderea lui Ceauşescu, a stat în arest doar doi ani, învinuit de participarea la reprimarea revoltei şi de transportul cadavrelor demonstranţilor în camioanele frigorifice ale abatorului. După doi ani a fost lăsat în libertate din lipsă de probe. Astăzi acordă interviuri şi se mîndreşte că a „plantat“ microfoane în sute de apartamente – printre care şi al meu. În biroul lui, încă mai atîrnă un portret al lui Ceauşescu. Între timp, el a devenit director de filială într-o firmă de asigurări românească ce aparţine acum marelui concern austriac Wiener Städtische. Cea mai mare surpriză este însă că Uniunea Europeană nu se sinchiseşte deloc de astfel de „cariere“. Dar mai rău este că Uniunea Europeană nu se sinchiseşte nici de alte cariere. De exemplu, de cea a lui Marius Oprea, care va lua şi el cuvîntul la această conferinţă. El a publicat cărţi esenţiale despre istoria Securităţii, despre acţiunile acestei instituţii – alături de Partidul Comunist, dar şi după desfiinţarea acestuia, pînă în prezent. Marius Oprea a condus Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului din România. A trebuit să audă iar şi iar vorba „unde nu e cadavru, nu e nici crimă“. Ca răspuns, el a început să caute morţii împrăştiaţi prin toată ţara. Cu o echipă mică şi cu cele mai simple materiale, lopeţi şi mănuşi de plastic, el a dezgropat mulţi morţi, victime ale Serviciului Secret român ai cărui criminali nu au fost niciodată puşi să răspundă pentru faptele lor. A trăit în pericol – a fost împiedicat să muncească, defăimat şi ameninţat. El ştie că în România mai există mii de morminte ascunse. Cu toate acestea, aflat în plină muncă – iar aceasta nu mai este nici o surpriză –, a fost demis de regimul Băsescu. Şi totuşi, el încearcă să îşi ducă munca mai departe, a înfiinţat şi un centru pentru investigarea crimelor comunismului care, desigur, nu este nicicum sprijinit de Statul român. Crima nu se prescrie. De aceea, pînă şi astăzi mai sînt învinuiţi, pe bună dreptate, ofiţeri SS. Criminalii dictaturilor comuniste şi-au aranjat o nouă viaţă şi nu le este teamă de nimic. Trăiesc într-o cultură a lipsei de vină. Această situaţie nu poate să rămînă aşa. Odată am furat o tăbliţă de avertizare de pe un şantier din Timişoara. Pe ea era desenat un bărbat cu o lopată. Am scris pe tăbliţă: „Săpatul este întotdeauna la limita legalităţii“. Un citat din Alexander Kluge. Nu am bănuit pe atunci că această propoziţie trebuie considerată într-un sens atît de propriu. Nu mă gîndisem la săpatul în pămînt, ci la problemele privind dreptatea, la căutarea adevărului. Astăzi, aş putea scrie pe acea tăbliţă: „Săpatul rămîne întotdeauna la limita legalităţii“. Traducere de Corina BERNIC În fotografie: Herta Muller şi Marius Oprea – fotografie realizată după discursul de deschidere al simpozionului „Crimele dictaturilor din Europa de Est“ (Berlin, 27 octombrie 2010)

http://www.observatorcultural.ro/Sapatul-este-intotdeauna-la-limita-legalitatii*articleID_24515-articles_details.html?ref=nf